Un bărbat de 50 de ani din Recea a fost reținut pentru 24 de ore, după ce, în urma unor percheziții ale oamenilor legii, a fost găsită o armă letală deținută de individ fără forme legale.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu, după ce bărbatul postase pe internet un video în care amenința o altă persoană.
,,Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”, „braconaj” și „amenințare”. În fapt, polițiștii brașoveni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „amenințare”, ca urmare a identificării unui videoclip, postat pe o rețea de socializare, în care o persoană de sex masculin, identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 50 ani, din localitatea Recea, județul Brașov, ar fi adresat amenințări cu acte de violență unei alte persoane. În urma cercetărilor efectuate au rezultat date potrivit cărora persoana bănuită de săvârșirea faptei anterior menționate ar fi comis și mai multe acte de braconaj cinegetic. Astfel, la data de 09 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele situate pe raza localitatății Recea, din județul Brașov, aparținând bărbatului, în vârstă de 50 ani’’, se arată în comunicatul de presă al IPJ Brașov.
În cadrul activităților desfășurate au fost identificate o armă letală, tip pușcă, supusă autorizării și cartușele aferente acesteia, deținute fără respectarea normelor legale în vigoare, acestea fiind confiscate, în vederea continuării cercetărilor.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, Poliției Municipiului Făgăraș și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.