Luni, 17 mai și marți, 18 mai, la Victoria, Asociatia Save A Life a organizat a doua serie a campaniei de sterilizări gratuite.
În cele două zile ale campaniei s-a reușit sterilizarea a 105 căței și pisici. ,,Mulțumesc tuturor celor care s-au programat și au venit la sterilizat cu animăluțele. Mulțumesc partenerilor noștri, Asociația Aulim Pitești și Tierhilfe Hoffnung și în special echipelor dlor dr veterinari George Gănescu și Vlad Sârbu. Mulțumesc sponsorilor Saga Victoria și 317 Hotel Central Victoria, precum si Primăriei orașului Victoria pentru suport. Vom continua campania de sterilizare gratuită pentru Țara Făgărașului si în luna iunie, respectiv 28 și 29 iunie, unde sper din suflet să avem cel puțin aceeași prezență ca până acum. Vă puteți programa din timp la nr de telefon 0725809423. Sterilizările sunt gratuite și au loc în orasul Victoria”, a declarat Gabriela Streza, președinte Asociația Save A Life / Salvează o Viață.
Sterilizarea este obligatorie prin lege pentru toate animalele care nu au pedigree. Prin sterilizare putem evita abandonul puilor nedoriți și înmulțirea necontrolată.