PUBLICITATE
La biserica brâncovenească Sf. Nicolae din Făgăraș, Campania Ghetuțe noi de Sf. Nicolae a ajuns la a 7-a ediție. Inspirată de ocrotitorul bisericii și desfășurată prin organizația acesteia, Asociația Doamna Maria Brâncoveanu, campania a adus anul acesta bucurie pentru 233 de copii.
Fiecare dintre ei a fost preluat de un dăruitor, care i-a pregătit cadoul cu multă dragoste. Pe lângă încălțămintea nouă, au fost adăugate articole de îmbrăcăminte, jucării, rechizite, dulciuri. Dăruitorii au fost diverși: persoane tinere sau vârstnice, unele nelipsite din nici o ediție!, familii cu sau fără copii, dar și clase întregi care au lucrat în echipă. De exemplu, Colegiul Național Doamna Stanca a pregătit, prin elevii și profesorii săi, cadourile pentru 15 copii de pe listă!
Această «iubire la pachet» a fost livrată destinatarilor de voluntarii asociației, însoțită îmbrățișări călduroase.
Campania aceasta este un lanț al bucuriei, mărturisită de toți cei care sunt o verigă din el: bucuria dăruitorilor care pregătesc cadoul, bucuria celui care primește, dar și bucuria mesagerilor voluntari.