Rodbavul toamna


De treci codrii de aramă, cei de pe Dealul Galaţiului, şi mergi prin Şoarş către Rodbav, la final te feliciţi pentru acest drum. Şi pentru destinaţie, deopotrivă. În primul rând îţi va plăcea să conduci încet între Şoarş şi Rodbav sau chiar să o iei pe jos, dacă s-ar putea, atât de amazoniană pare pădurea. Copaci neatinşi de drujbele răufăcătoare şi liane care coboară parcă din cer pe pământ.

În Rodbav animaţie multă nu este. Duminica pâlcuri de oameni apar pe la porţi şi dezbat politica vremii. Parcă Marin Preda s-a inspirat de aici pentru Poiana lui Iocan din Moromeţii. Cei mai mulţi sunt bătrânii satului, copiii şi-au făcut vânt şi au plecat pe unde i-au dus destinele.

În Rodbav traiul nu este uşor, dar natura este splendidă. Atât de generoasă ca în sătucul ăsta, mai rar întâlneşti! S-ar părea că Dumnezeu le-a făcut pământenilor din Rodbav un dar pentru suflet, care să compenseze ceea ce aveau să-şi facă mai târziu oamenii, atunci când au migrat spre zări nemţeşti mai promiţătoare sau spre oraşe româneşti mai comerciale, lâsându-şi neînsufleţit locul de baştină.

Minunăţia cea mai mare a satului este Biserica fortificată Evanghelică. Fortificaţia cu anexele sale se întinde pe 4 hectare, pe care se iau la întrecere splendoarea naturii cu priceperea omului. Nu câştigă nimeni, căci aproape că n-ar exista una fără cealaltă. Platoul pe care se înalţă acest complex – format din biserică, şcoală şi casa parohială – este divin numai prin înfăţişare, nu-i mai lipseşte nimic: cărări arămii de toamnă şerpuiesc printre falnici copaci de tot felul, unii suficient de bătrâni ca să fi fost martori la vremurile când această parte a lumii era populată. Pe jos calci pe un covor format din frunze aurii, castane şi nuci coapte. Laolaltă cu splendoarea naturii găsim priceperea celor care au ridicat cândva aceste edificii. Două aproape că nu mai sunt în picioare, din şcoala săsească a mai rămas un perete, iar casa parohială se prăbuşeşte în ea însăşi.

Biserica Evanghelică – Rodbav

casa parohială

şcoala săsească

Pe de altă parte, biserica e tot acolo, din secolul al XIII-lea se ridică falnică pe cea mai înaltă colină a satului. În următoarele două veacuri i s-au mai tot adus adăugiri, în final construindu-se în jurul său un zid fortificat de piatră, întărit cu turnuri, din care au mai rămas azi ruinele. Unul dintre ele era folosit de săteni pentru a-şi păstra la răcoare slănina.

Biserica poartă câte ceva din însemnele fiecărei epoci căreia i-a rezistat: romanică, barocă, gotică.

Găsim în apropierea ei un sătean care ne spune câte ceva din soarta ei: ,,iconostasul i-a fost furat, orgă nu mai are, dar ceasul s-ar putea repara”.

Biserica îmbrăţişează aproape firesc destinul suratelor ei din Seliştat, Bărcut, Lovnic, Felmer, Şoarş, Toarcla etc.

Pe zidurile sale şi pe coloanele de la intrare încă se văd simboluri ale pomului vieţii şi ale clepsidrei timpului. Ironic, nu? Tocmai aici, unde viaţa şi timpul nu prea mai au nimic de zis.

Se ocupă de ea, benevol, doi săteni, atât cât pot. Despăduresc şi curăţă platoul de buruieni, mărăciniş şi copaci uscaţi. Colina este întreţinută, dar nu e nici pe departe tot ceea ce s-ar putea face pentru această bijuterie, care alături de întreaga salbă a bisericilor fortificate din zona noastră, întreţine acel gen de turism după care se dau în vânt oameni ca Prinţul Charles. Din păcate, comunitatea evanghelică nu are puterea financiară şi poate nici umană să reînvie bisericile săseşti.

Pe vremuri Rodbavul fost săsesc până în cele mai adânci măruntaie, astăzi mai vieţuiesc aici doar 6-7 familii de saşi. Oameni bătrâni care nu mai pot să readucă spiritul a ceea ce a fost aici cândva.

În Biserica Evanghelică din Rodbav se ţin slujbe cam o dată pe an, de către preotul evanghelic din Făgăraş.

Pe lista Ministerului Culturii, sunt cam 600 de clădiri monument care îşi trăiesc agonia. Cele multe sunt biserici fortificate, ca cea de la Rodbav. În 2016, două fortificaţii similare din judeţul Braşov s-au prăbuşit: cea din Rotbav de Feldioara şi cea de la Roadeş.

Rodbavul comunei Şoarş mai suferă şi din altă pricină. Celebrele sale băi, atestate încă de pe vremea împărătăsei Maria Tereza, în loc să aducă puhoi de oameni în zonă, găzduiesc astăzi angajaţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. De binefacerea apelor termale de aici s-a dus vestea în toată ţara. Veneau oameni să se trateze de gută, de diabet, de enterocolite şi câte şi mai câte. Pentru valoarea medicală a apelor termale de la Rodbav s-au construit un ştrand, bazine de înot, cabine de duş, sală de festivităţi…

Astăzi, dacă cineva străin mai trece prin Rodbav, sătenii se-ntreabă dacă nu cumva s-a rătăcit.

Poţi să îi deplângi acestui sat tocmai măreţia, care, dacă n-ar fi fost odiniară, nu ar dus spre decăderea din prezent.

Calea-ntoarsă spre casă am făcut-o pe un alt traseu splendid, pe la Cincşor. Au fost 20 km la dus şi 24 km la întors. Atât de aproape de Făgăraş şi totuşi acest sat aproape că e în pericol să dispară. Şi odată cu el, cel mai bun turism rural pe care l-am putea avea.

(Cristina Cornilă)

 

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.