RPL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului a plantat 55.000 de puieți în acest an. Cei mai mulți – în zona de munte


Regia Publică Locală Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului a plantat, în acest an, 55.000 de puieți.

Dintre aceștia, aproape 48.000 de puieți de molid, au fost plantați la munte, pe locurile administrate de RPL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului.

Ionel Lazea

,,Puieții se plantează în campania de primăvară. Atunci reușita este mai mare. În acest an am plantat 55.000 de puieți. Dintre aceștia, aproximativ 48.000, de specie molid, au fost plantați în zona de munte administrată de noi. Am plantat, de asemenea, și stejar, iar în zona de deal pe care o administrăm, am plantat și salcâm. Am ajutat și la acțiuni de plantare în zona Făgăraș, cum ar fi Parcul Regina Maria. Puieții au fost cumpărați de la o pepinieră din țară”, a declarat Ionel Lazea, directorul RPL Ocolul Silvic Pădrile Făgărașului.

RPL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului cuprinde toată zona de munte de la Valea Șercăiței și până la Ucea de Sus, dar și partea de deal Mândra – Făgăraș – Galați – Beclean, totalul administrat este de aproximativ 15.000 ha.

,,Am plantat, în această primăvară, pe toată partea de munte ce ne aparține, tot versantul. Nu plantăm așa mult, urmăm tăierile progresive. Dacă avem grijă și puietul crește, nu mai avem nevoie decât de completări, acolo unde este cazul. Urmăm pașii stabiliți de amenajamentele silvice în vigoare, punem în lumină parcelele care urmează a fi parcurse cu tăieri progresive, avem grijă să iasă puieții, facem tăierile în anii de fructificație, atunci ies puieții în mod natural. La urmă, când pădurea este bătrână, iar noi am rărit-o cum trebuie, iar de jos pornește o pădure tânără, se pot lua ultimii arbori mari și rămân doar cei mici. Iar unde nu sunt arbori tineri, doar bătrâni, mergem și facem completări”, a mai explicat Ionel Lazea, directorul RPL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului.

RPL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului

Și anul viitor se vor planta puieți, tot în campania de primăvară. De data aceasta vor fi plantați mai puțini, aproximativ 40.000 de puieți. Împădurile pe care RPL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului le realizează se reflectă în bugetul fiecărui proprietar de pădure.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.