Sâmbătă, la Recea va avea loc a XI-a ediție a crosului ,,Ion Gavrilă-Ogoranu”


Asociația pentru Turism, Educație și Cultură Berivoi (ATEC) anunță organizarea celei de-a XI-a ediții a Crosului Memorial „Ion Gavrilă-Ogoranu”, sâmbătă, 4 iunie, ora 9.00, cu punct de întâlnire la Școala Gimnazială Recea.

Inițiatorul și coordonatorul evenimentului este profesorul de educație fizică și sport Nelu Avram, director al Școlii Gimnaziale Recea și vicepreședinte ATEC Berivoi.

Crosul Ion Gavrilă Ogoranu este un concurs de atletism pentru toate vârstele, organizat în memoria cunoscutului luptător anticomunist din Țara Făgărașului.

Înscrierile pentru elevi se încheie vineri, 3 iunie, în ajunu competiției, iar pentru adulti rămân deschise până în dimineața crosului. Copiii și tinerii minori au nevoie de o adeverință medicală cu specificația apt pentru cros”, iar adulții vor completa o declarație pe proprie răspundere cu privire la starea de sănătate. Înscrierea este gratuită pentru toți participanții.

„Avem trei trasee, după cum urmează: cursa de 1 km pentru preșcolari și clasa pregătitoare, un traseu de 2 km adresat elevilor din ciclul primar (care include patru categorii, pe clase), respectiv cursa de 6 km (Manastirea Berivoi – Scoala Recea), la care primim înscrieri începând cu clasa a V-a și până la seniori. Avem peste 120 de premii pregătite și multe surprize,” spune profesorul Nelu Avram, inițiatorul și organizatorul evenimentului.

Crosul Ion Gavrilă Ogoranu este un concurs de alergare care a fost înscris și în Programul „Atletism pe Ulița Satului”, un proiect al Asociației Județene de Atletism Brașov dedicat sportului în mediul rural.

Partenerii și sponsorii evenimentului sunt: Primăria Recea, ATEC Berivoi, Normandia SRL, Mavido SRL, Bivam SRL, Fratu Com. SRL, Ecosal RE-LI-VO SRL, Ilojiv SRL, II Boeriu Cosmin, Ioana și Claudiu Judele, Breneșu Sorin, Comșa Daniel, Ferma de pădure Racovița Berivoi, Asociația Județeană de Atletism, Poliția Recea, AVPS Munții Făgărașului, Școala Recea, TV NOVA, Făgărașul Tău, Salut Făgăraș, Avram Vision, Hantzy Kessler, Ambulanța SOS, Pensiunea Agroturistică Casa Avram.

 

Pentru înscrieri și detalii: Prof. Nelu Avram – dir. Școala Recea, vicepreș. ATEC Berivoi

Tel: 0744638563

Email: neluavram1@yahoo.com

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.