Se montează garduri virtuale pe DN1, în zona Perșani, care țin departe de șosea animalele sălbatice


  • Pe DN1,în zona Perșani, se montează la această oră garduri virtuale pentru a ține departe de șosea animalele sălbatice.
  • Lucrătorii DRDP Brașov montează aceste garduri pe o lungime de 2 km.

Nu este pentru prima dată când astfel de agrduri se montează, prima dată DRDP Brașov (Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brasov) a montat un gard virtual în zona Timușul de Jos, acolo unde au fost omorâți doar în ultimii 6 ani 30 de urși.

,,Continuăm montarea gardurilor virtuale care descurajează pătrunderea animalelor sălbatice pe drum. Proiectul început în urmă cu aproape doi ani între Brașov și Predeal, continuă acum în zona Perșani tot pe DN1 în județul Brașov. În zona în care funcționează deja un astfel de sistem, accidentele care implică animale sălbatice au fost reduse de la câteva zeci la aproape zero. Mulțumim Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” pentru implementarea acestui proiect extrem de important pentru siguranța circulației”, au spus reprezentanții DRDP Brașov.

,,În urmă cu aproape 2 ani am instalat primuL gard din România în zona Timișul de Jos pe o distanță de 2 km, într-o zonă în care am avut mute incidente și accidente cu specii din faună sălbatică, în special specia urs. Înainte am avut peste 30 de urși omorâți în ultimii 6 ani. După instalarea gardului nu am mai avut niciun astfel de incident, cu excepția anului trecut, în care un pui de urs a fost accidentat în zona gardului, dar acolo a fost atras de mâncarea pusă lângă gard pentru câini”, a spus Mihai Foderca, cercetător la INCDS ,,Mihai Drăcea” Brașov.

Gardul virtual funcționează pe timpul nopții, este alcătuit dintr-o baterie, care se încarcă pe timpul zilei cu panou solar, are doi senzori care sesizează farurile mașinilor pe timpul nopții, două leduri care averizează luminos fauna și un difuzor care avertizează fauna.

,,În zona Perșani am avut multe accidente. De o parte și de alta a drumului avem pădure, așa că animalele preferă să treacă prin aceste zone. Vom monta pe o distanță de 2 km același gard virtual care  fost montat și pe Timiș, sperăm să reducem și aici accidentele”, a mai spus Mihai Foderca.

În continuare a lucrărilor de pe Timiș se va prelungi gardul cu încă un km, acolo a mai fost omorât un lup în ultima perioadă.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.