Sediul Poliției din Făgăraș a intrat în reparații


Clădirea de pe strada Doamna Stanca din municipiul Făgăraș, care găzduiește sediul Poliției, a intrat în reparații.

Potrivit graficului de lucrări, acestea se desfășoară începând cu data de 4 august și până la 29 septembrie 2021.

,,În conformitate cu bugetul alocat de către Inspectoratul General al Poliției Române pentru anul în curs şi cu programul anual de achiziţii publice, ținând cont de necesitatea asigurării unor condiții optime în care polițiștii brașoveni trebuie să-și desfășoare activitatea, în perioada 04.08 – 29.09.2021, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov efectuează lucrări de reparații curente la sediul Poliției Municipiului Făgăraș. Lucrările sunt executate de către o firmă specializată, în baza unui contract de execuție lucrări, atribuit în conformitate cu prevederile legale privind achizițiile publice. De asemenea, facem mențiune asupra faptului că au fost efectuate și finalizate lucrări de reparații la nivelul mai multor subunități de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, respectiv Postul de Poliție Mândra, Postul de Poliție Ungra și Poliția Orașului Rupea”, a declarat cms. de poliție Alina Ivan, din cadrul IPJ Brașov.

 

(Cristina Cornilă)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.