Prima comună cu serviciu universal de utilități publice! Deja are licență pentru salubritate


O comună de lângă Făgăraș este prima din zona noastră și printre puținele din județ care va avea un serviciu propriu de utilități publice. Este vorba de comuna Șercaia, care de la începutul lunii august a.c. are deja o licență în domeniul salubrității. În această perioadă se așteaptă eliberarea, de către ANRSC, și a unei licențe pentru apă și canal, cea veche fiind expirată. În următoarea etapă și totdată ultima se vor obține licențe de funcționare pentru iluminatul public și pentru administrarea domeniului public și privat.

Cristinel Paltin – primar comuna Șercaia

Serviciul de utilități publice se va ocupa la final de toate problemele comunei: apă-canal, salubritate, iluminat public și administrarea domeniului public cu tot ce implică aceasta, inclusiv deszăpezire.

Acest serviciu are deja o denumire. Se numește Serviciul Public ,,Apă și Canalizare” Șercaia și, așa cum am arătat mai sus nu se va ocupa numai de apă și canal, ci de toate utilitățile.

,,De curând am obținut licența pentru componenta de salubritate, așa că acum suntem în procedura în care am invitat toate persoanele fizice și juridice de pe raza comunei să se prezinte la sediul Primăriei pentru semnarea contractelor. Persoanele fizice trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate, agenții economici trebuie să vină cu o copie după codul unic de înregistrare (CUI).     La această oră avem depusă documentația la ANRSC pentru obținerea unei noi licențe pentru partea de apă și canalizarea, pentru că licența veche a expirat. Urmează să obținem licențe de funcționare pentru iluminatul public, dar și pentru administrarea domeniului public. La final, toate aceste componente vor funcționa ca un singur serviciu universal de utilități publice, ca să nu fie necesar să angajăm pentru fiecare câte un șef, câte un contabil și așa mai departe”, a precizat primarul Cristinel Paltin.

Pentru prestarea serviciului de salubritate, localnicii și firmele de pe raza comunei sunt așteptați la semnarea contractelor, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 8.00 și 16.00, la sediul serviciului care funcționează în incinta Primăriei Șercaia. Refuzul de a încheia contract pentru salubritate constituie contravenție și se sancționează cu amendă, de la 500 lei la 1.000 lei.

Pentru a colecta gunoaiele de pe raza comunei, s-au încheiat contracte, atât cu depozitul Fin-Eco Brașov în ceea ce privește gunoiul menajer, cât și cu alți operatori în ceea ce privește deșeul reciclabil.

În cadrul noului serviciu, salubritatea va fi taxată lunar cu 8,47 de lei/persoană, apa cu 3,5 lei/mc, iar canalizarea cu 80% din prețul apei.

 (Cristina Cornilă)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.