Serviciul Public Apă și Canalizare Șercaia organizează concurs de șef serviciu


Serviciul Public Apă și Canalizare Șercaia organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale, de conducere, vacante, de șef serviciu.

 

 

Condiții de participare

  • nivelul studiilor: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în științe inginerești (domeniul inginerie civilă și instalații, inginerie electrică, inginerie mecanică, inginerie industrială, inginerie și management, ingineria mediului), științe economice sau științe juridice
  • cunoștințe operare pe calculator nivel mediu
  • carnet de conducere categoriile B și C
  • vechime în specialitatea studiilor: nu se solicită.

Calendar concurs: 

  • 01 iulie 2022, ora 09.00: proba scrisă;
  • 01 iulie 2022, ora 12.00: proba interviu.

Dosar concurs:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare:

Serviciul Public Apă șl Canalizare Șercaia, cu sediul în Șercaia, Strada Principală nr. 82, județul Brașov, telefon: 0268/245.809, contact@primaria-sercaia.ro.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.