Spitalul din Victoria a primit primii pacienţi asiguraţi


Pacienţii asiguraţi, care ajung la spitalul din Victoria, nu trebuie să mai plătească tratamentul, consultaţiile sau internarea, în cazul anumitor specialităţi medicale.

Primarul oraşului, Camelia Bertea, cea care a obţinut redeschiderea unui spital în oraş, a anunţat primele specialităţi pentru care s-a încheiat contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Primii pacieni au beneficiar deja de această facilitate.

,,Pe 11 noiembrie am semnat contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Braşov pentru servicii medicale în ambulatoriu de specialitate (Medicină internă, Urologie şi Pediatrie) şi pentru servicii medicale în regim de spitalizare de zi, pentru specialităţile Medicină internă şi Pediatrie. Chiar de a doua zi, s-au prezentat deja pacienți care aveau nevoie de aceste servicii medicale.

Așadar, spitalul nostru este funcțional și își așteaptă pacienții pentru consultaţii, diagnostic şi tratament în specialităţile de mai sus, cu documentul de identitate, biletul de trimitere de la medicul de familie şi cardul de sănătate. Momentan, Camera de Gardă a Spitalului funcţioneaza de luni până vineri, între orele 8:00 și 15:00.

Pentru spitalizare continuă, urmează să fie completată linia de gardă cu medici în toate specialităţile aprobate, astfel încât să poată fi asigurată permanenţa medicală 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Iar contractul cu Casa de Asigurări va fi semnat imediat ce va fi aprobată rectificarea bugetară la nivel național. Acest lucru depinde de situația politică, mai exact de cât de repede vom avea un guvern, dar situația nu are cum să se prelungească dincolo de sfârșitul anului în curs. Cert este că, la nivelul administrației locale, am făcut și facem absolut tot ce depinde de noi pentru a ne asigura că vom da drumul la spitalizarea continuă cât mai curând posibil”, a precizat primarul.

primar Camelia Bertea

O altă veste bună anunţată de Camelia Bertea aceea că a obţinut finanţare, în valoare de 200.000 de lei, pentru un ecograf multifuncțional destinat secției de boli interne a spitalului.

,,Împreună cu conducerea spitalului şi cu două colege din Primărie – Simona şi Adriana – cărora le mulțumesc și cu această ocazie, am depus documentația necesară pentru a beneficia de finanțare în cadrul unui proiect dedicat spitalelor din România, lansat de Romgaz, iar proiectul nostru a fost aprobat”, precizează Bertea.

Spitalul din oraşul Victoria a fost inaugurat în 14 octombrie 2021. În ultimii 10 ani, în oraşul Victoria au funcţionat numai o clinică şi un centru de permanenţă.

Unitatea medicală a fost deschisă fără bani din partea statului, numai cu ceea ce s-a putut aloca din bugetul local şi cu donaţii ale oamenilor şi firmelor din oraşul Victoria.

Spitalul va deservi aproximativ 20.000 de oameni din oraș și din împrejurimi.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.