Unii dintre elevii care sunt la școlile din comuna Șercaia nu au mai văzut niciodată cum arată un computer, așa că venirea tablelor inteligente în instituțiile de învățământ i-a făcut pe aceștia să vină cu drag la școală.
Afirmația îi aparține primarului comunei Șercaia, Cristinel Paltin, care a spus că, prin achiziționarea de table inteligente, rata abandonului școlar la nivel de comună, a scăzut.
,,În ciuda unor deconcentrate ale statului român, care au spus că nu există abandon școlar, eu spun că există pe evidențele Ministerului Educației. În 2022 am accesat un proiect și aproape este finalizat. A constat în achiziționarea a patru table inteligente, calculatoare pe perete, bine dirijate și coordonate de Ministerul Educației, cu softurile de rigoare. Sunt performante aceste table inteligente. Cel mai important pentru noi, elevii sunt înnebuniți, vin la școală și elevii care nu veneau, deci, proiectul și-a atins scopul. Sunt copii care nu au văzut un calculator în viața lor. Făcând o lecție pe perete, ei pot să acceseze internetul, să șteargă, să scrie. Așa că vin la școală cu plăcere”, a declarat primarul comunei Șercaia, Crisitnel Paltin.
Pentru început, cele patru table inteligente sunt la Școala din Șercaia. Însă edilul mai vorbește și de un alt proiect, anume achiziționarea a 17 table inteligente pentru toate școlile din comuna Șercaia.
,,Momentan, cele patru table sunt la Școala din Șercaia, dar urmează alt proiect, pe care l-am prins în buget. Este vorba despre Dotarea unităților școlare cu mobilier, dar și cu tot ceea ce înseamnă echipament digital. Vorbim aici despre un proiect accesat pe PNRR, pilonul 6 – Politici pentru noua generație. Cofinanțarea este foarte mică – 57.000 lei din partea Pirmăriei. Vorbim aici despre 17 table inteligente, videoproiector, laptop. Fiecare clasă va beneficia de toate aceste echipamente. Și sper, cu această ocazie, să ne îndreptăm spre o școală tip smart”, a mai declarat Cristinel Paltin.
Valoarea întregului proiect este de peste 1 milion lei.
(Alina ROMAN)