În ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor şi cu denumirea de Drăgaica sau Sânziene.
Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor drept ziua lor de naştere. Numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul fac excepţie de la această regulă; ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) şi naşterea (8 septembrie, 24 iunie), cât şi alte evenimente din viaţa lor (Bunavestire, Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul) scrie crestinortodox.ro.
Ioan Botezătorul a fost adus pe lume la bătrâneţe de Elisabeta. Zămislirea a pregătit minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară. Naşterea aceasta a avut loc cu şase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.
Drăgaica, Sânzienele în tradiţia populară
În calendarul popular, în ziua de 24 iunie se sărbătoresc Sânziene sau Drăgaica.
Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţă silvestră. Sânzienele erau pe vremea lui Dimitrie Cantemir, reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele sunt femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, sânzienele erau reprezentate de traci înlănţuite într-o horă.
Nimeni însă nu le spune pe numele lor cu miez etimologic. Oamenii le zic iele acestor zâne năstruşnice.
Ielele sunt fecioare zănatice, cu o mare putere de seducţie şi cu puteri magice. Se crede despre ele că locuiesc în văzduh, în păduri sau în peşteri, pe maluri de ape sau la răspântii şi apar noaptea la lumina lunii, rotindu-se în horă, în locuri retrase, dansând goale, cu părul despletit şi cu clopoţei la picioare, în unele legende. Locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc şi iarba nu mai creşte acolo. Se crede că în Noaptea de Sânziene ielele se adună şi dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut sau înnebuneşte.
În vremuri îndepărtate, populaţia din munţi se întâlnea pesemne la momentele solstiţiale (Sânzienele) sau echinocţiale pentru a săvârşi ritualuri închinate Soarelui. Megaliţii din Munţii Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat) sunt semne ale acestor ceremoniale.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi forţe dăunătoare. Dacă-s păguboase, zânele îi lovesc pe cei păcătoşi cu “lanţul Sânzienelor”, stârnesc din senin şi vijelii, vătămează grânele cu grindină şi las câmpul fără de rod şi florile fără de leac.
Obiceiuri de divinaţie. În gospodărie. Să-ţi cunoşti ursita şi norocul. Ritualuri cu flori
În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Dacă această coroniţă rămânea pe casă, se spunea că stăpânii casei vor trăi mult. Atunci când coroniţa aluneca spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş, în popor se spunea că stăpânii casei vor muri de tineri.
