Un grup de făgărășeni pleacă la Valea Plopului, cu ajutoare pentru copiii sărmani de acolo. Până în 23 aprilie se strâng donații


Nu credem că mai există cineva care să nu fi auzit până acum de părintele Nicolae Tănase și de isprava lui de la Valea Plopului. Aici, într-un centru social, o ,,familie” cu câteva sute de copii și câteva zeci de adulți (numărul se schimbă de la an la an) crește neîncetat. Sunt cu toții copiii părintelui Tănase, care primesc la comun masă, casă și haine, după ce soarta a făcut să fie descoperiți de binefăcătorul lor.

Prin anii ‘90, părintele Nicolae Tănase a început lupta sa împotriva avorturilor ținând predici pe acest subiect. Unele tinere i-au urmat sfatul și au renunțat la gândul lor în privința avorturilor. Însă vârsta și situația lor materială au făcut să nu își poată crește copiii. Ca să le vină în ajutor, părintele Nicolae înființeză în anul 1994 asociația ,,Pro vita. Pentru Viață”. Asociația îi primește în grija ei pe acești copii, pentru o perioadă de timp sau chiar definitiv și mai primește în același timp și copii orfani sau copii ai străzii.

Mamele care își lasă copilul aici pot să-l ia din nou acasă, ceea ce se întâmplă uneori după câțiva ani, când situația lor socială le permite acest lucru. Asociația păstrează contactul cu mamele, pentru a le ajuta să-și crească copiii. Părintele Tănase nu refuză pe nimeni și are ușa mereu deschisă pentru cei care caută un acoperiș deasupra capului.

Acest așezământ social din județul Prahova este ajutat constant de o familie de făgărășeni, Lucian și Camelia Sas. Soții Sas strâng alimente, îmbrăcăminte și bani, cumpără chiar și animale, iar apoi le transportă la Valea Plopului spre a le fi de folos sufletelor de aici. Ei fac asta de câteva ori pe an, următorul transport fiind programat pentru data de 24 aprilie 2021.

Făgărășenii care vor să contribuie cu bunuri sau bani pot suna la numărul de telefon 0724214765. Le răspunde Camelia și vor hotărî împreună cum vor proceda cu ridicarea lucrurilor.

,,Am fost de mai multe ori acolo și continuăm să mergem să ajutăm cu ce putem. Strângem alimente, îmbrăcăminte, electrocasnice, tot ceea ce ne pot dona oamenii. Dacă sunt făgărășeni care vor să doneze bani direct în contul Parohiei o pot face, salvându-și următoarele date: Parohia Valea Plopului – BCR – Vălenii de Munte, IBAN: RO94 RNCB 0211 0118 4771 0001 – cu mențiunea ,,pentru copiii din Centrul Social”. Într-un mail pe care ni l-a transmis părintele Tănase, acesta a arătat că vrea să mai realizeze acolo un centru comunitar cu 4 locuințe, cu o clădire care va fi folosită pentru activități de tip after school, cu o cantină socială, cu cabinete specializate de kinetoterapie, logopedie, consiliere. Întotdeauna este nevoie de fonduri la Valea Plopului, chiar și de forță de muncă, pentru că centrul social este într-o continuă extindere. Aici ajung copii născuți în urma renunțării mamelor de a face avort, familii monoparentale (de regulă mame cu copii), copii cu CES, copii instituționalizați, tineri dezinstituționalizați în urma închiderii centrelor în care au locuit, femei însărcinate sau alungate de familiile lor, vârstnici fără rude etc.”, a explicat Camelia Sas.

Așadar, în uriaşa familie de la Valea Plopului ajung, pe lângă copii, şi bătrâni, mame ori tineri care nu au unde să se refugieze.

Orice mic ajutor pentru acești oameni care și-au găsit acolo o nouă casă este binevenit.

(Cristina Cornilă)

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.