Un medic sibian a fost reținut după ce a luat mită și a cerut pacienților să presteze servicii de grădinărit


În țara noastră încă mai există obiceiul de a lua și a da mită medicului. Potrivit legii, mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta sau dacă este constrâns să dea mită. Așa se face că de multe ori cei care se simt constrânși să dea mită sau dau mită de bună voie se răzgândesc și anunță polițistul sau procurorul. La Sibiu, doi pacienți ai unui medic au decis să facă denunțuri împotriva doctorului.

 

Un medic de medicină internă de la Spitalul Militar Sibiu a fost reținut, miercuri, pentru luare de mită. Anchetatorii îl bănuiesc că a cerut mită de la diveriști pacienți, iar celor care nu aveau bani le-a cerut să-i întrețină curtea, dar și mâncare și alcool.

Conform DGA, medicul este bănuit că a pretins şi primit de la 6 pacienţi sume de bani în cuantum total de 1.100 de lei, precum şi prestări de servicii întreţinere spaţii verzi, dar şi produse alimentare şi băuturi alcoolice, toate remise cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv de îndeplinire a actului medical.

În luna martie a a fost deschis dosarul de urmărire penală „in rem” cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, respectiv luare de mită, iar apoi s-a extins urmărirea penală prin mai multe ordonanţe cu privire la noi fapte de corupţie.

Ulterior, pe 1 august, procurorul a dispus urmărirea penală, iar miercuri, 3 august, a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore.

Prim-procurorul Ion Veștemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a precizat că este vorba despre un medic de la Spitalul Militar de Urgență „dr. Alexandru Augustin” din Sibiu.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.