VIDEO cu ursul care a atacat două persoane duminică seara în județul Brașov. Bărbatul a fost operat


  • Au apărut imagini cu ursul care a atacat duminică seara două persoane în județul Brașov.
  • O fată de doar 14 ani, însărcinată, și un bărbat de 68 de ani, au fost transportați de urgență la spital duminică seara, după ce au fost atacați de un urs.
  • S-a întâmplat în Crisbav.

Fata, de 14 ani, însărcinată în 6 luni, prezenta două plăgi superficiale în zona renală dreaptă şi o plagă profundă în fesa dreapta. Ea a fost transportată la Maternitatea Braşov.

De asemenea, un bărbat în vârstă de 68 de ani cu plăgi multiple la nivelul capului şi scalpului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Braşov.

Bărbatul, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Brașov, a fost operat astăzi.

,,Aseară a fost adus la spital un pacient de 68 de ani, victima unei agresiuni. În momentul de față se află internat la chirurgie plastică, cu plăgi destul de complexe la nivelul scalpului și urechii. În momentul de față este în sala de operație, o operație efectuată de colegii de la ORL și colegii de la chirurgie plastică. Avea și o luxație de umăr, a fost repus în cursul serii”, a declarat Marius Leonte, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Braşov.

Un mesaj RO-Alert a fost transmis pentru informarea populatiei din zona respectivă.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.