VIDEO / Ștrandul Victoria intră în linie dreaptă pentru modernizare. „Nu vom renunța la acest proiect”


  • Primăria Victoria se pregătește să depună proiectul de reabilitare și modernizare a Ștrandului Victoria pentru finanțare prin Programul Regiunea Centru, Prioritatea 8, Acțiunea 8.3 – Dezvoltare Integrată, Zone de Agrement.
  • Investiția este estimată la aproape 6 milioane de euro, iar autoritățile spun că, în cazul obținerii finanțării, lucrările ar putea fi finalizate până în 2028.

Administrația locală din Victoria a intrat în etapa finală de pregătire a documentației pentru depunerea proiectului de reabilitare și modernizare a Ștrandului Victoria, una dintre cele mai importante investiții pregătite pentru oraș. Conform proiectării tehnice finale, valoarea totală a investiției se apropie de 6 milioane de euro. Proiectul urmează să fie depus pentru finanțare prin Programul Regiunea Centru, Prioritatea 8, Acțiunea 8.3 – Dezvoltare Integrată, Zone de Agrement. Primarul orașului, Camelia Gligor, a subliniat că, dacă finanțarea va fi aprobată, lucrările ar putea fi finalizate în anul 2028. În cazul în care proiectul nu va obține fonduri pe această axă, administrația locală ia în calcul identificarea altor surse de finanțare, inclusiv contractarea unui împrumut.

Nu vorbim despre o simplă renovare. Practic, întregul complex va fi refăcut și modernizat. Vor fi construite de la zero facilități noi, inclusiv bazin interior, zonă SPA, saune, spații de relaxare și zone de servire. Bazinele exterioare existente vor rămâne pe amplasamentul actual și vor fi modernizate și integrate în noul concept”, a declarat primarul Camelia Gligor.

Edilul a explicat că procesul este unul complex, având în vedere starea avansată de degradare a ștrandului și schimbările majore din infrastructura de utilități. În trecut, complexul era alimentat cu apă și abur de la Viromet, însă acest sistem nu mai poate fi utilizat, întrucât fabrica nu mai funcționează, iar infrastructura veche nu mai există.

Sunt multe lucruri de făcut, multe avize, multe etape tehnice și administrative, dar le vom parcurge pe toate. Așa cum mi-am respectat promisiunile făcute pentru spital, școli, creșă, canalizare, stația de epurare, locuințe și alte investiții importante pentru oraș, vom face tot ce ține de noi pentru ca și acest proiect să devină realitate”, a mai spus Camelia Gligor.

Ștrandul a intrat în proprietatea orașului abia anul trecut, iar toate procedurile de preluare au fost finalizate în luna decembrie, motiv pentru care administrația locală susține că refacerea complexului necesită timp și o planificare riguroasă.

(Alina ROMAN)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.