Vremea se încălzește ușor astăzi. Câte grade se vor înregistra la Făgăraș


foto: Salut Făgăraș

Astăzi, temperaturile continuă să crească, mai ales în zonele de deal și de munte. În primele ore ale zilei va fi ceață, e posibil să burnițeze puțin, apoi se arată soarele și atmosfera va fi placută.

Vântul va sufla slab, iar maximele termice pleacă de la 8 grade Celsius în depresiuni și vor ajunge până la 18 grade Celsius în dealurile Munteniei.

În Transilvania este foarte frig acum mai ales în depresiuni pe unde sunt temperaturi de 0 grade și avem și ceață. Treptat se arată și soarele, va predomina vremea frumoasă, iar maximele termice vor ajunge până la 13 grade Celsius.

Vremea la munte

La munte, se anunță vreme foarte frumoasă, însă dimineața pe văi și în depresiuni, vă fi ceață. Temperaturile din stațiuni vor continua să crească și vor ajunge pană la 15 grade Celsius.

Vremea la Făgăraș

La Făgăraș se anunță o zi frumoasă, cu maxime ce pot atinge valoarea de 13 grade Celsius. Până la ora 10.00 este în vigoare un cod galben de ceață pentru județul Brașov. Potrivit ANM, în: Fagaras, Victoria, Sinca, Recea, Mandra, Voila, Sercaia, Harseni, Vistea, Ucea, Parau, Lisa, Beclean, Sambata de Sus, Dragus se vor semnala: local ceata, care determina scaderea vizibilitatii sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, in functie si de conditiile locale, formarea ghetusului.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.