1200 de polițiști și jandarmi, acțiuni în întreg județul


În perioada de 03-06 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov, alături de jandarmi și polițiști locali, au continuat acțiunile pe raza întregului județ, cu efective mărite, aflându-se printre cetățeni în vederea asigurării unui mediu de siguranță adecvat, în special prin prevenirea infracțiunilor comise cu violență și combaterea consumului de substanțe interzise, cu consecințe imprevizibile, din cele mai grave.

Totodată, acțiunile au vizat și identificarea și luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care practică cerșetoria sau tulbură în orice mod liniștea publică.

,,Pentru că ne dorim creșterea gradului de siguranță rutieră, în contextul unui aflux mare de turisti, polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, precum și sancționarea oricăror abateri de la normele legale constatate  în trafic. La activități au participat un număr de aproximativ 1200 de efective, dintre care 870 de polițiști, împreună cu jandarmi și polițiști locali”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

În timpul acțiunilor au fost legitimate 3300 de persoane și au fost verificate aproximativ 1500 de vehicule, fiind depistate 3 persoane urmărite național. Activitățile operative ale polițiștilor s-au desfășurat pe mai multe paliere, acestea fiind concomitente cu o acțiune organizată de polițiștii rutieri pe linia depistării conducătorilor auto care încalcă limitele legale de viteză.

Astfel, în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 973 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 330.000 de lei, dintre care 99 pentru nerespectarea Legii nr. 61/1991, 813 pentru nerespectarea O.U.G. nr. 195/2002 și 61 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor altor acte normative. Au fost reținute, în vederea suspendării, 56 permise de conducere, dintre acestea 24 pentru încălcarea limitei legale de viteză, 6 pentru consum de alcool, 3 pentru consum de substanțe interzise și 23 pentru alte cauze.

Au fost retrase 24 certificate de înmatriculare și au fost testați aproximativ 645 de conducători auto pentru consumul de alcool și 15 conducători auto pentru consumul de substanțe psihoactive. Nu în ultimul rând, au fost constatate 16 infracțiuni, din care 8 la regimul circulației rutiere și 8 pentru încălcarea altor prevederi legale.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.