Pentru că avem multe de spus!

.

33 de străzi din municipiul Făgăraș, în lungime totală de 17,8 km, vor fi modernizate începând din 3 august


  • 33 de străzi din municipiul Făgăraș, în lungime totală de 17,8 km, vor fi e începând din 3 august 2020. Lucrările se vor desfășura atât la carosabil, cât și la trotuare.

Primarul Gheorghe Sucaciu și firmele asociate – Geiger Transilvania și Consal – au semnat, ieri, contractul pentru realizarea lucrărilor. Acesta are o valoare de aproximativ 10 milioane de euro și este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Constructorii s-au angajat să finalizeze lucrarea în 24 de luni, perioada de garanție fiind de 36 de luni.

Este un contract care, din cunoștințele mele, reprezintă una dintre investițiile importante ale Primăriei Făgăraș. Ne-am propus ca data de 3 august să fie și data de începere a contractului, după îndeplinirea tuturor formalităților – noi să depunem o garanție bancară, iar primăria să obțină documentația de la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC)”, a declarat Ovidiu Semen, directorul regional al Geiger Transilvania.

Primele străzi care vor intra în șantier – treptat, pentru a nu fi afectat traficul rutier, sunt: Negoiu, Șoseaua Combinatului (tronsoanele 1 și 2), Șoseaua Hurezului, 13 Decembrie, Octavian Paler și Crinului.

De asemenea, vor fi executate lucrări pe străzile: 13 Decembrie (alimentară), artera Combinatului (I și II), Plopului (tronsoanele 1, 2 și 3), Anton Pann, Luncii (I și II), Strungului + Oxigenului (tronsoanele 1 și 2), Cvartal colonie Combinat ((tronsoanele 1 – 8), Brândușelor, Bujorului, Crizantemelor, Lalelelor (tronsoanele 1 și 2), Lăcrămioarelor, Magnoliei (tronsoanele 1 și 2), Garoafelor, Ghioceilor, Gladiolelor, Narciselor, Nuferilor, Panseluțelor (intersecțiile cu – str. Narciselor – strada Magnoliei; – str. Narciselor – fundătură Magnoliei; – fundătură Magnoliei – fundătură Gladiolelor, Bujorului, Zorelelor ), Mălinului, Macului, Toporașilor, Trandafirilor (I, II și III ), Zorelelor, Cvartal Narciselor – cimitirul ortodox (tronsoanele 1, 2 și 3).

Până la începerea lucrărilor vom îndeplini toate procedurile necesare, împreună cu dirigintele de șantier și proiectantul. Acest proiect a mai fost licitat, dar, din cauza lacunelor de proiectare din 2015, constructorul nu l-a putut implementa. Am fost nevoiți să anulăm contractul, în 2018, și să refacem proiectul. Acum îl putem implementa, în sfârșit”, a declarat Gheorghe Sucaciu.

În același timp, se va realiza și rețeaua de colectare a apelor pluviale în cartierul Combinat și Șoseaua Combinatului.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.