A epuizat din oficiu orice formă de artă şi cu toate acestea el însuşi este inepuizabil. Frâncu Titus, artistul care a participat la restaurarea unui Rubens


A epuizat din oficiu orice formă de artă şi cu toate acestea el însuşi este inepuizabil. Este un om care nu vrea să fie scos din anonimat, după cum singur mărturiseşte, dar ospitalier cu oricine se nimereşte să-i calce pragul. Şi mulţi îl calcă, în căutarea unui restaurator, unui pictor sau sculptor ori pur și simplu să petreacă timp cu el, căci este un interlocutor cu care nu te plictisești niciodată.

Titus Frâncu este un făgărăşean de 76 de ani care îşi petrece zilele şi nopţile, lucrând de zor în micul său atelier de pe strada Dr. Ioan Șenchea.

E greu de spus despre el că se pricepe exclusiv la ceva, ştie şi face de toate: pictură, sculptură, restaurare, tâmplărie, fabrică instrumente muzicale, scrie volume de poezii etc.

A făcut parte din echipa care a restaurat un Rubens

Face sculpturi în lemn, piatră, marmură, bronz, aur, fier. Face pictură în ulei, acuarelă, acrilică şi grafică. După reproduceri sau după propria-i viziune. În centrul lucrărilor sale se regăseşte omul în general. Nu vrea să-şi spună artist, ,,mai degrabă restaurator”, insistă el. Asta, pentru că o altă latură a talentului său constă în restaurarea de mobilier vechi.

,,Tată îmi este Brâncuşi, iar mamă Michelangelo”, face haz Titus Frâncu despre caracterul hermafrodit al acestuia din urmă. Şi cu toate acestea îi admiră, la fel cum îi admiră pe Ion Ţuculescu pentru pictura abstractă sau pe Grigorescu pentru frumuseţea ţăranului român. Dar nu-i copiază din suflet, numai la cerere, pentru că făgărăşeanul are stilul lui.

,,Un client din Franţa m-a rugat să-i fac pe tot peretele o reproducere după un tablou de-al lui Rubens. Îți mărturisesc că am făcut parte și din echipa de restauratori care a restaurat lucrarea originală. După ce-am terminat, m-a rugat să-i fac un bar sculptat în lemn de stejar, cu animalele şi personajele pe care le avea pe domeniul respectiv. Am lucrat o lună, dar le-am făcut”, îmi spune artistul.

Rubens, pictor flamand, este renumit pentru cele 1.400 de tablouri pictate, număr imens. La câte a pictat, nici nu cred că și-ar mai fi dat seama dacă unul este restaurat.

Fiul croitoresei Regelui Mihai

Făgărăşeanul are o îndemânare nativă pentru tot ceea ce înseamnă artă. O moşteneşte de la părinţi. ,,Tatăl meu, originar din Comăna de Sus, avea un atelier de tâmplărie, unde muncea în timpul liber. Pe lângă asta, cânta, picta, desena! Eu, de copil, am început să cioplesc. Primele lucrări le-am făcut pe la 8 ani, îmi amintesc că mi-am cioplit inclusiv niște patine”, îşi începe povestea de viaţă Titus Frâncu.

,,Şi mama?”, întreb eu. ,,Ooo, mama avea şi ea talentul ei. Făcea haine, o vreme a fost croitoreasa Regelui Mihai. Era din Mărgineni”, îmi spune acesta. Femeia urmase Şcoala Superioară de Croitorie şi Mode şi o absolvise în 1947 la Bucureşti. Dovadă stă o diplomă de epocă, îngălbenită de timp, pe care fiul ei o păstrează cu sfinţenie în casă.

Trebuie ca mama artistului să-i fi croit haine Regelui încă din vremea şcolii, a ,,institutului de înaltă cultură profesională”, cum scrie pe diplomă, deoarece în iarna lui 1947 Regele Mihai abdica la cerere şi o lună mai târziu pleca în exil cu familia.

,,Am scris până și lozinci pentru Ceaușescu”

În viața profesională cam tot arta l-a călăuzit pe făgărășean. Pentru că avea un scris frumos încă din tinerețe, l-a folosit la scris lozinci. ,,Prima dată am lucrat în Combinatul Chimic din Făgăraș la atelierul de pictură. Acolo scriam lozinci pentru Ceaușescu, așa ne luam salariul. Le scriam pe panouri, pe pânză, pe tot ce trebuia. Erau echivalentul bannerelor de astăzi. În plus, pentru că toate sălile erau în contrucție în Combinat și la clubul combinatului, mai pavoazam și decoram fel de fel de lucruri, de la ziduri la țevi de gaz.”

Scrisul frumos îl moștenește de la tatăl său, profesor de meserie, care avea obiceiul să facă zilnic caligrafie cu copiii lui. ,,Toți copiii ieșeau afară și se jucau, iar noi făceam ore-ntregi de caligrafie. Dar mi-au folosit mai târziu. Când nu făceam caligrafie, învățam să cântăm la instrumente muzicale. Azi cânt la orice, fără să mă laud. Dă-mi un flaut, un fluier, o muzicuță…”, mărturisește acesta.

După o vreme în Combinat, s-a transferat la UPRUC pentru următorii 8 ani, la un atelier de proiectare, unde făcea desen tehnic pentru turnătorie, unde de exemplu se turnau coturi, reducții, teuri etc.

După Revoluția din ’89 a lucrat în proiectare la București pentru armată, unde a proiectat hărți și poligoane. Tot în perioada aceea a lucrat la Casa Poporului. ,,Doi ani de zile am muncit acolo, am făcut arcade pentru candelabrele acelea imense din sticlă de Murano. Le-am făcut ca desen, apoi au venit echipe și le-au placat, mai am și acum hârtiile cu desenele… Și tot din perioada de glorie, mai am o perioadă lucrată la Transfăgărășan”, spune Frâncu Titus.

În ultimii ani s-a concetrat și pe o altă formă a artei, poezia, reușind să publice două volume de poezii.

Astăzi, restauratorul continuă să lucreze pentru suflet și pentru prieteni. ,,În spatele acestei căsuțe, am bătut deja fundația și vreau să fac un atelier mai mare. Am o groază de scule prin pod. Mai am o parte de atelier mutată prin Recea, la doamna Mariana Mirea, unde mai merg și lucrez, pentru că am sculpturi și alte lucrări începute”, spune el.

 

(Cristina Cornilă)

 

 

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.