ANM: Se încălzește vremea


Luni și marți va fi ușor mai frig apoi vremea se mai încălzește, în județul Brașov. Temperaturile maxime anunțate sunt de 18-19 de grade Celsius

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 18 octombrie 2021. Se încălzește ușor afară, iar temperaturile maxime, mai ridicate decât în zilele precedente în regiunile sudice, vor fi de la 11 grade în Maramureș, până spre 18…19 grade în vestul Olteniei.

Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei îndeosebi în centrul, sudul și sud-estul țării, iar noaptea în nord și nord-est, dar numai cu totul izolat se vor semnala ploi slabe sau burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar spre sfârșitul intervalului și în nordul Moldovei. Temperaturile maxime, mai ridicate decât în zilele precedente în regiunile sudice, vor fi de la 11 grade în Maramureș, până spre 18…19 grade în vestul Olteniei, iar cele minime se vor situa între -3 și 7 grade, ușor mai ridicate doar pe litoral, unde vor fi în jur de 10 grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse se va semnala ceață.

La munte cerul va fi variabil, cu înnorări pe arii restrânse în Carpații Meridionali și Orientali, dar numai cu totul izolat se vor semnala ploi slabe sau burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona înaltă. Regimul termic va fi comparabil cu cel din intervalul precedent.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.