Pentru că avem multe de spus!

.

Astăzi îi sărbătorim pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel


Cei doi apostoli, Petru şi Pavel, sunt sărbătoriţi împreună pe 29 iunie pentru că au murit în aceeaşi zi, înpetru-si-pavel anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşate de împăratul roman Nero. Ei sunt consideraţi discipolii lui Iisus care au contribuit cel mai mult la răspândirea creştinismului în lume.

Tot pe 29 iunie se termină postul ţinut în cinstea celor doi apostoli, numit în popor Postul Sânpetrului.

Ziua de 29 iunie, denumită popular Sânpetru de vară, aduce cu sine o serie de tradiţii şi obiceiuri. Sfântul Petru este patronul agriculturii şi răspunde de starea recoltelor, patronează căldura şi ploaia şi pedepseşte cu tunete şi grindină pe cei ce-l nesocotesc. Se zice că atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici sar din acesta scântei care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici. O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

În această zi de mare sărbătoare creştină, oamenii merg la biserică, la slujbă, iar femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă. Tot în această zi oamenii au voie să lucrează +-orice, dar să nu toarcă.

În ziua praznicului trebuie să-i felicităm pe toţi purtătorii slăvitelor nume: Petre, Petru, Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică, Pătru, Petruţa, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluţă, Păvălaş, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula, Petruţa, Paulina.

Două biserici din Ţara Făgăraşului îşi sărbătoresc astăzi hramul:

Făgăraş – Gară, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” (în construcţie), pr. Adrian Precup

Şinca Veche, biserica „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, pr. Iosif Florin Ciolan

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *