Pentru că avem multe de spus!

.

Astăzi începe postul Sfintei Marii


Timp de două săptămâni, credincioşii ţin al treilea mare post din an, după cel al Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Manastirea ,,Constantin Brancoveanu” – Sâmbăta de Sus

Adormirea Maicii Domnului sau „Paştile verii“ reprezintă cea mai importantă sărbătoare închinată Sfintei Maria, iar pentru români înseamnă şi ocrotitoarea marinarilor.

În acest an, postul începe pe 31 iulie şi are o durată de două săptămâni (31 iulie-15 august).

Acest post îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august). Sărbătoarea închinată Maicii Domnului este precedată de două săptămâni de post aspru, despre care în credinţa populară se spune că este rupt din Postul Mare. Într-adevăr, atmosfera este una pascală, cu bucurie şi speranţă, în biserici citindu-se rugăciuni speciale şi cântându-se în ajun Prohodul, la fel ca şi în Vinerea Mare.

În fiecare an, la 15 august, creştinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate  fecioarei Maria. Pentru acest moment, credincioşii se pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune.  În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate. Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului. Aceasta este pomenită la fiecare slujbă  prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise.

Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră.

În zona Făgărașului, cel mai important lăcaș de cult cu hramul Sfintei Marii este Mânăstirea ,,Constantin Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus. 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.