Astăzi se împlinesc 115 ani de la nașterea Părintelui Arsenie Boca


Luni, 29 septembrie 2025, se împlinesc 115 ani de la nașterea părintelui Arsenie Boca. Născut în anul 1910 și trecut la cele veșnice în 1989, părintele continuă să fie considerat de numeroși credincioși drept un om al harului, cu daruri profetice.

 

 

De-a lungul vieții sale, Arsenie Boca a fost călugăr și duhovnic la Mânăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, iar mai târziu la Mănăstirea Prislop, loc în care se află și mormântul său. Ambele lăcașuri de cult au devenit importante puncte de pelerinaj pentru cei care îl venerează, atrăgând anual zeci de mii de oameni.

Multe dintre cuvintele sale sunt privite astăzi ca profeții, unele interpretate ca anticipând evenimente din istoria recentă a României. Cu toate acestea, părintele Arsenie Boca rămâne, în primul rând, o voce spirituală puternică, iar mesajele sale continuă să influențeze și să inspire.

Părintele Arsenie Boca a urmat cursurile Gimnaziului ortodox „Avram Iancu” din Brad între anii 1922 și 1929, continuându-și studiile la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (1929–1933). Ulterior, a fost admis la Academia de „Belle Arte” din București, iar pentru aprofundarea cunoștințelor spirituale a efectuat un stagiu de documentare pe Muntele Athos.

În anul 1936 a fost hirotonit ca diacon celib, iar la 10 aprilie 1942 a fost ridicat la rangul de preot.

Pe 3 mai 1940, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, primind numele Arsenie. A condus obștea acestei mănăstiri până în toamna anului 1948, când a fost transferat de mitropolitul Nicolae Bălan la Mănăstirea Prislop.

În contextul represiunii comuniste, a fost arestat în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951. A fost închis în mai multe locuri: Aiud, Baia Sprie, Ocnele Mari și a executat nouă luni de muncă forțată la Canalul Dunăre – Marea Neagră. A fost eliberat la 17 martie 1952, revenind la Mănăstirea Prislop, unde a participat la slujbe, a pictat și a lucrat în cadrul comunității monahale. În 1955, a fost anchetat la Timișoara și a petrecut încă șase luni în detenție.

În anul 1969, Mănăstirea Prislop a fost închisă, iar părintele Arsenie a fost exclus din rândurile monahilor, fiind nevoit să ducă o viață itinerantă, în special în București și în alte localități. Din 1961 a fost angajat la Atelierele Patriarhiei, iar în 1968 a fost pensionat.

Ulterior, s-a stabilit în apropierea capitalei, la parohia Drăgănescu, unde a început să picteze biserica locală. Spre finalul vieții, i s-a permis să revină la Mănăstirea Prislop, unde a trecut la cele veșnice în data de 28 noiembrie 1989.

 

Manastirea Sambata

 

Manastirea Prislop




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.