Bărbat din Șona, lovit cu bâta și briceagul


agresiuneUn bărbat de 78 de ani din Șona, comuna Mândra, a ajuns la spital cu răni, după ce acesta a fost lovit de un alt bărbat de 64 de ani, din comuna Apața.

Agresiunea s-a întâmplat joi, 16 august, iar polițiștii au dispus reținerea agresorului pentru 24 de ore.

„Agresorul, în data de 16 august a.c., în jurul orei 19.30, în timp ce se afla în apropierea satului Șona, comuna Mândra, în urma unui conflict spontan cu un bărbat de 78 ani, din această localitate, i-ar fi aplicat celui din urmă mai multe lovituri cu o bâtă și cu un briceag pe care îl avea asupra sa.  În urma agresiunii, victima a fost transportată la spital pentru asistență medicală iar ulterior medicul legist a concluzionat că leziunile suferite de aceasta ar necesita pentru vindecarea 12 – 14 zile.

Bărbatul a fost  reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în arestul I.P.J. Brașov. Ulterior instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 zile.

El este cercetat în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș“ a transmis IPJ Brașov într-un comunicat de presă.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.