Pentru că avem multe de spus!

.

Îngrijitori atacați de urși la ZOO Brașov


ursDouă persoane au fost atacate şi rănite grav de urşi, astăzi, la Grădina Zoologică din Braşov, una dintre victime fiind în stare de inconştienţă, potrivit plt. maj. Luiza Dănilă, ISU Brașov. „Conştienţi ambii, politraumatizaţi. Este vorba despre doi bărbaţi de 47 respectiv 60 de ani, care în acel moment se aflau în cușca urșilor. Este vorba despre îngrijitori de la Grădina Zoologică Brașov“, ne-a informat plt. maj. Luisa Dănilă.

La fața locului s-au deplasat două SMURD, care au transportat victimele la spital.

„În jurul orelor 10.20, am fost sesizaţi cu privire la faptul că doi îngrijitori de la Grădina Zoologică Braşov au fost atacaţi de un urs în timp ce făceau curăţenie în ţarcul acestuia. Bărbaţii, de 60, respectiv 47 de ani, au suferit multiple traumatisme, fiind în prezent în îngrijirea cadrelor medicale. Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Braşov care s-au deplasat la eveniment fac verificări pentru stabilirea circumstanţelor în care acesta s-a produs. Se întocmeşte dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.

„Îngrijitorii prezentau zgârieturi și plăgi mușcate pe o mare suprafață de corp (la cap, torace,  membre, abdomen, coapse, gambe)“, ne-a informat și purtătorul de cuvând al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

La acest moment este așteptat și un punct de vedere al conducerii ZOO Brașov.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *