,,Calul troian udemerist, o monedă de schimb pentru viitoarele alegeri!” Afirmaţia vine de la deputatul Raluca Borta


În cursul acestei săptămâni, Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) a depus trei proiecte legislative, având ca obiectiv dobândirea autonomiei teritoriale, culturale și administrative pentru Ținutul Secuiesc.

Cu siguranță, întreaga scenă politică a profitat de ocazie pentru a-și asuma rolul de apărători ai patriei, evidențiindu-și hotărârea de a proteja integritatea teritorială, chiar și recurgând la aparențele unei mascarade.

Însă nu doar manipularea orchestrată de PSD ar trebui să ne alarmeze, ci și revendicările surprinzătoare aduse de aceste proiecte ar trebui să ne amintească, încă o dată, faptul că undeva acolo există și oameni politici care nu au cele mai bune interese pentru România.

Primul proiect de lege, Pl-x 808/2023, propune instituirea statului de autonomie al Ținutului Secuiesc. Prin această inițiativă, UDMR vizează transferarea a 149 de autorități locale în competența regiunii, sustrăgându-le de sub jurisdicția națională. Acest transfer de competențe administrative și decizionale ar implica faptul că deciziile luate la nivel național nu vor mai fi aplicabile în aceste localități.

Al doilea proiect, Pl-x 809/2023, se referă la autonomia culturală a comunității maghiare din România, accentuând importanța conservării identității culturale în cadrul acestei comunități.

Punctul culminant al acestui demers legislativ este al treilea proiect, ,,Propunere legislativă privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale”, prin care deputații UDMR propun și reafirmă autonomia comunităților culturale ale minorităților naționale din România, justificând acest demers prin apărarea unui interes comun multicultural.

Doresc să subliniez faptul că cetățenii români care fac parte din diverse comunități etnice se bucură de drepturi depline, având aceleași drepturi și obligații ca oricare alt cetățean al țării. Ei beneficiază de statutul de cetățean fără a fi supuși vreunei constrângeri legate de apartenența lor etnică sau morală. Astfel, principiul egalității cetățenilor în fața legii este respectat, iar diversitatea etnică este integrată în cadrul societății românești fără a aduce cu sine discriminări sau restricții. Este o manifestare a valorilor fundamentale ale democrației și a respectului pentru pluralismul cultural în România.

Românii au manifestat întotdeauna o atitudine prietenoasă și ospitalieră față de comunitățile etnice; nu ne caracterizează o conduită abuzivă, așa cum se afirmă intenționat. Cu toate acestea, un aspect demonstrat de istorie cu care ne identificăm cu adevărat este efortul nostru pentru independență și unitatea națională. O abordare pașnică prin dialog și o analiză riguroasă a problematicilor din cadrul grupurilor etnice din România reprezintă soluția prin care se poate onora autenticitatea unei comunități. Acestea ar trebui realizate fără a impune proiecte care să glorifice eforturi false ale unor actori politici care nu manifestă respect nici măcar față de membrii comunităților pe care pretind să-i reprezinte.

Într-o societate democrată care își respectă legea fundamentală astfel de propuneri legislative nu pot fi acceptate și orice inițiativă care aduce atingere gravă Constituției ar trebui să fie supusă unui control a priori de legalitate.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.