- ,,Nu sunt nici pro, nici contra comasării alegerilor, sunt clar împotriva ipocriziei. Și este ipocrizie să susții că ai luat această decizie pentru binele poporului!”, a declarat deputatul neafiliat, Borta Raluca.
,,Pentru binele poporului” este lozinca răs-uzată de politicieni când iau câte o decizie, clar in interesul partidului pe care îl reprezintă (în speță, în interesul coaliției), dar o prezintă public ca fiind una în favoarea interesului general. Dacă țineau cu adevărat la români organizau o dezbatere publică, un referendum, orice pentru a întreba poporul ce părere are.
Să nu uităm că la finele anului trecut se supunea aprobării în Parlament, legea bugetului pe anul 2024, un buget în care s-au prins sumele de bani necesare celor 4 șiruri de alegeri de anul acesta, doar pe ultima sută de metri.
Decizia coaliției de comasare a alegerilor de anul acesta sfidează democrația și dovedește clar că interesele românilor sunt pe ultimul loc.
Ce nu vor să înțeleagă politicienii este că românii s-au cam săturat de vorbăria lor fără rost și se pot mobiliza să le strice planurile. Au făcut-o în trecut și am încredere că o vor face și anul acesta.
Text: Raluca Borta, deputat neafiliat