Pentru că avem multe de spus!

.

Cetatea Rupea datează de dinainte de Hristos?


10510215_792072037494340_1299923376_nUna dintre cetățile țărănești ale Transilvaniei ar putea deveni loc de pelerinaj pentru arheologii din întreaga lume și pentru căutătorii de secrete milenare, dacă se va adeveri că vechimea ei este mult mai mare decât se știa. Câteva obiecte găsite de arheologi la Cetatea Rupea sunt analizate de cercetătorii de la Târgu Mureș, pentru a se stabili vechimea reală a acestui edificiu. Descoperirile făcute recent au indicat că cetatea ar putea data din mileniul întâi înainte de Hristos.

Ignorată foarte mulți ani, Cetatea Rupea ar putea deveni în curând unul dintre cele mai importante obiective turistice din România și chiar din sud-estul Europei, dacă cercetările care se fac în această perioadă vor dovedi că vechimea ei este de trei milenii. Cetatea a fost redată circuitului turistic de câţiva ani, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, cu ajutorul unui proiect finanțat din fonduri europene.
Cetatea Rupea„Deocamdată nu avem confirmarea vechimii, dar cercetătorii care au venit aici au tras concluzia că sunt semne care atestă prezența acestei cetăți aici cu un mileniu înainte de era noastră. În câteva luni vom avea rezultatele, care se fac acum la Târgu Mureș”, a explicat, pentru Jurnalul, primarul orașului Rupea, Nicolae Liviu Bărdaș.
Foto: Bogdan Manta




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *