Cinci eleve de la Colegiul Național „Doamna Stanca” au câștigat un proiect internațional și vor merge la un schimb de experiență în Franța


  • Cinci eleve din clasa a X-a de la Colegiul Național „Doamna Stanca” au fost selectate să participe la un proiect internațional Erasmus, finanțat de Uniunea Europeană și Ambasada Franței. Grupa de la Colegiul ,,Doamna Stanca” va lucra cu elevi din Canada și Irak, iar proiectul se va finaliza în vara acestui an, la Nisa, în Franța, cu participare directă, în mare parte plătită de organizatori.

Sara Opriș, Cristina Lăcătuși, Simona Pătrașcu, Delia Vlad și Cristina Popa, alături de profesoara de limba franceză, Corina Șodolescu, vor participa, în această vară, la un schimb de experiență în Franța, la Nisa. Și asta întrucât elevele au fost selectate să participe la un proiect internațional Erasmus, organizat de către Organizația Internațională a Francofoniei și finanțat de Uniunea Europeană și Ambasada Franței. Proiectul se numește ,,Îmi place limba franceză și sunt un cetățean eco”, iar tinerele eleve vor avea, astfel, șansa, să învețe ce înseamnă un cetățean ECO și, totodată, au șansa să își îmbunătățească abilitățile de a comunica și de a scrie în limba franceză.

Am participat la un proiect internațional în limba franceză, este un proiect organizat de Organizația Internațională a Francofoniei, iar noi am fost repartizați să lucrăm cu elevi și profesori din Canada și Irak. Proiectul se numește ,,Îmi place limba franceză și sunt un cetățean eco”, iar cele cinci eleve selectate în cadrul acestui program vor avea șansa să își îmbunătățească abilitățile de a comunica și de a scrie în limba franceză. Proiectul echipei noastre va fi prezentat la Nisa, în Franța. Acolo noi ne vom prezenta proiectul la care lucrăm acum, împreună cu partenerii noștri din Canada și Irak”, a declarat Corina Șodolescu, proefsor de limba franceză la Colegiul Național ,,Doamna Stanca”.

Nu este pentru prima dată când elevii Colegiului se mândresc cu rezultate de excepție la limba franceză. Doar anul trecut au participat la un concurs național de eseuri și poezii, unde au obținut rezultate excepționale! ,,Am avut rezultate foarte bune la limba franceză și anul trecut, atunci când elevii noștri au obținut premii la un concurs național de poezii. Pot spune că elevii au prins gust și drag pentru a participa la concursuri, mai ales că au văzut că au fost și premiați”, a mai declarat prof. Corina Șodolescu.

Costurile deplasării vor fi suportate, în mare parte, de către organizatori.

(Alina ROMAN)







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.