Părintele Gheorghe Malene va fi înmormântat joi, de la ora 11.00


Părintele Gheorghe Malene, care a încetat din viaţă, duminică, 7 februarie a.c., la spitalul din Târgu Mureş, acolo unde se afla internat de aproape 3 luni de zile, va fi înmormântat joi, 11 februarie, de la ora 11.00. Anunțul a fost făcut de familia acestuia.

Pr. Gheorghe Malene

Marți, 9 februarie, şi miercuri, 10 februarie, începând cu ora 18.00, se va oficia slujba de sărăcustă la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Făgăraş – Cimitir, acolo unde slujea părintele.
Slujba de înmormântarea se va oficia joi, 11 februarie 2021, începând cu ora 11,00 şi va fi precedată de Sf. Liturghie arhierească slujită de P.S. Ilarion Făgăraşanul, de la ora 9,30.
La slujba de înmormântare va participa şi P.S. Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.
Potrivit tradiţiei, până la slujba înmormântării, se va citi Psaltirea la căpătâiul părintelui. Preoţii, absolvenţi, seminarişti sunt rugaţi să participle la această rugăciune neîncetată pentru sufletul părintelui Gheorghe Malene.
Gheorghe Malene a fost preot la Biserica din cimitir, cu hramul ,,Adormirii Maicii Domnului”, unde slujea din noiembrie 2017. În acelaşi timp, el era profesor la Liceul Teologic Ortodox ,,Constantin Brâncoveanu”. Acesta lasă în urmă două fetițe.
La jumătatea lunii noiembrie 2020, un cumplit accident de circulaţie, petrecut pe raza localităţii Sâmbăta de Sus, avea să-l trimită pe un pat de spital. Acolo și-a petrecut ultimele 3 luni din viață, în comă indusă.
Dumnezeu să-l ducă în împărăția Sa!




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.