O paradigmă etnică între colinele Transilvaniei, Coborul ni se dezvăluie ca unul dintre puținele sate ungurești din zonă, până la care ajungi trecând prin ținutul sașilor. Înconjurat de-o parte și de alta de sate săsești, Coborul a rămas o enclavă ungurească, fiind la origini, dacă nu cel mai vechi sat din Țara Făgărașului, cel puțin unul care aspiră la acest statut. Coborul există din 1202 și, din 800 de ani de istorie, astăzi aproape că s-a ales praful. Comunitatea s-a micșorat până la dispariție, iar renumele localității mai stă în picioare cam cât va mai sta simbolul său, Biserica reformată.
Coborul împărtășește același destin tragic ca mai toate satele mici cu fortificații medievale: Gherdeal, Toarcla, Rodbav, Felmer etc. Cu deosebirea că celelalte fiind săsești la origini, el, Coborul unguresc, stăpânește mândru în mijlocul ținutului săsesc!
Am ajuns acolo pe la Felmer, iar pe drumul până la Felmer (după ce am părăsit asfaltul de pe Dealul Galațiului) am coborât din cer o duzină de sfinți. Cei 5 kilometri până intri în Felmer te fac de zece ori să abandonezi traseul plin de gropi și să te-ntorci de unde ai venit. Cu scrâșnet de dinți și de roți am rezistat eroic. Din Felmer până în Cobor te mai așteaptă încă vreo 3 kilometri de pământ, dar cel puțin poți merge cu viteza a doua și te declari aproape mulțumit după ce ai văzut cum este prima parte.
Drumul te duce aproape singur până la Biserica reformată, care era și scopul excursiei. Primul om peste care am dat în sat, spre norocul meu neașteptat, era chiar curatorul Bisericii, Iosif Szasz.
Îmi cere un răgaz de 10 minute să se ducă până acasă să vină cu cheile lăcașului de cult. Se întoarce cu o cheie de-o șchioapă, care avea să fie deschizătoare de drumuri, la propriu.
Satul a fost nimicit de două ori. A rămas cu 7 locuitori
Biserica cea falnică odinioară nu mai găzduiește astăzi slujbe în limba maghiară. ,,Am făcut la parohie o sală mare și acum acolo se țin slujbele. Avem preot la noi în sat. Biserica fortificată nu are nicio sursă de căldură și nici nu a avut vreodată”, îmi mărturisește domnul Szasz, care știe toată mișcarea satului, la cei 70 de ani ai săi.
Tot de la ghidul nostru aflu că satul este de o vechime uimitoare, prima atestare fiind la 1202. Apoi, de la 1206 datează prima atestare de impozit către Scaunul Papal. A fost întemeiat de sași și așa a rămas vreo 300 de ani. Primul înscris care pomenește de o familie de iobagi unguri, fugită de la vreun grof din partea Odorheiului, datează din 1502.
,,Până la începutul secolului al XVI-lea, satul ăsta a fost pierdut de două ori, din cauza năvălitorilor și a ciumei. A doua oară a mai rămas cu numai 7 locuitori”, explică ghidul.
Cea mai mare populație în Cobor, acum peste 100 de ani
În cifre satul arată cam așa: 280 de numere administrative (case + grădini în intravilan), cam 100 de case locuite, aproximativ 200 de localnici cu totul (maghiar, români și romi).
Fost-a și Coborul odinioară măreț, dacă ascultăm spusele lui Iosif Szasz. Pe la 1900 acest sat a avut cea mai numeroasă populație. Numai enoriașii reformați erau 940 la număr.
Biserica reformată poate găzdui, dacă s-ar mai oficia slujbe aici, vreo 400 de credincioși. În balconul de lemn al bisericii intră 80 de inși. Aici stăteau pe vremuri tinerii necăsătoriți din sat. Copiii aveau alt loc în spatele bisericii.
,,Biserica are o orgă rară. Doar 17 exemplare din acest model există în Ardeal, s-au fabricat la Cluj. Nu este funcțională acum pentru că s-a stricat burduful, dar s-ar putea repara”, spune curatorul Bisericii.
Slănină de luat acasă, doar de două ori pe săptămână
Biserica fortificată a avut cândva 4 turnuri. În picioare mai sunt astăzi 2. Cel din stânga intrării avea rol de păstrat slănina satului, la primele două etaje ale sale. De două ori pe săptămână, oamenii aveau voie să urce la bucata lor de slănină și să își taie din ea.
În acest turn există în prezent două clopote automatizate. Domnul Iosif apasă un buton și încep să bată. Scot un sunet care a parcă trezește la viață toată fortificația. Îmi pare rău că nu e primăvară, cel mai frumos anotimp în care să vezi salba satelor fortificate transilvănene.
Colectivizat în ‘49
Astăzi, Coborul este văduvit de mai toate utilitățile necesare secolului nostru. Nu are apă, nu are canalizare, nu are gaz. S-au făcut forări în zonă, s-a găsit apă, dar probabil populația nu este suficient de numeroasă pentru un efort financiar de introducere măcar a apei curente.
Asfaltul este un lux chiar și prin inima satului, iar celălalt traseu pe care se poate ajunge la Cobor a fost închis mai bine de un an din cauza unui pod peste Olt luat de inundații (ruta Crihalma – Ticuș – Cobor).
În trecut, Coborul nu a scăpat nici el de visul comunist de a se face totul la comun, așa că a fost colectivizat în 1949.
Cu toate marile sale neajunsuri, acest sat încă mai emană potențial. Un francez și o nemțoaică și-au părăsit țările lor și s-au mutat aici, s-a mai pus pe picioare o fermă de biodiversitate, au mai cumpărat câțiva bucureșteni niște case în care își petrec vacanțele.
O casă cu terenul aferent poate costa și 8.000 de euro. ,,Un profesor din București, îmi indică domnul Iosif cu mâna o casă arătoasă de lângă Biserica reformată, a cumpărat-o cu 12.000 de euro. Dar se găsesc și mai ieftine, într-o stare mai prostă”.
Cu câțiva ani în urmă vizitasem Gherdealul. Acolo, surpriza și mai mare, o casă putea fi cumpărată numai cu prețul unui salariu mediu pe economie la vremea aceea. Între timp, valoarea lor a crescut, după ce un sas a cumpărat jumătate de sat și a ridicat o pensiune rurală desprinsă parcă din povești. Îi doresc aceeași soartă – a revenirii – și Coborului unguresc și, pentru că mie mi-a inspirat un farmec aparte, mă-ntorc aici și la primăvară să văd un sat verde în mijlocul colinelor pline de cirezi la păscut, într-un tablou grigorescian de natură intactă.
(Cristina Cornilă)
Aveți cumva un număr de telefon a acestui om?