Comuna Cincu a primit autorizația de construcție pentru lucrarea de canalizare


În demersurile pentru realizarea canalizării în Cincu s-a mai făcut un pas important. Consiliul Județean Brașov a emis autorizația de construcție pentru lucrare.

,,Ne-a ieșit autorizația de construcție pentru canalizarea din Cincu, astfel că acum suntem în etapa în care putem încărca pe SICAP documentele necesare pentru achiziție. Pentru început, vom lucra cu fonduri din bugetul local la canalizare, circa 500.000 de lei, sumă pe care am alocat-o în acest exercițiu financiar. Pentru continuarea lucrărilor, pe viitor fie vom apela la Ministerul Dezvăltării, unde am depus un proiect încă din anul 2016, fie vom găsi o altă sursă de finanțare, cum ar fi GAL-ul Valea Sâmbetei. Vorbim de o sumă de circa 3 milioane de euro”, a explicat edilul Sorin Suciu.

Canalizarea satului Cincu se vrea a fi un proiect comun cu cel al bazei NATO din apropiere. Atât locuitorii satului, cât și militarii bazei, vor utiliza aceeași stație de epurare. Stația va fi amplasată în cel mai jos punct din Cincu, în locul cunoscut de localnici sub denumirea de ,,În verze”, datorită faptului că în trecut aici exista o grădină cu zarzavaturi în care se cultiva în special varză.

Pentru a ajunge în etapa obținerii autorizației de construcție pentru canalizare, autoritățile locale au fost nevoite să intabuleze toate străzile din sat care nu aveau acest statut.

În paralel, autoritățile locale s-au focusat și pe introducerea apei în satul Toarcla. Este vorba de o lucrare în valoare de 1,5 milioane de lei, începută în 2019, întreruptă din cauza falimentului constructorului și reluată recent. În acest moment, comuna este în faza finală a licitației publice, urmând ca la finalul lunii septembrie să fie desemnat câștigătorul și semnat contractual de lucrări. Finanțarea a fost obținută de Primăria Cincu în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

autorizatie constructie pentru alimentarea cu apă







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.