Comuna Comăna, tot mai aproape de carantinare. Primarul Grusea: ,,Dumnezeu a fost, este și va fi alături de noi!”


3.227 de persoane din tot județul Brașov figurează ca fiind infectate, la această oră, cu virsului Sars-Cov-2.

39 de persoane dintre cele de mai sus se află numai pe raza comunei Comâna, ceea ce face ca această comună să urce astăzi, 6 aprilie, la o incidență de 12,38 la mie. Cu aceste cifre, comuna Comăna se află în fruntea clasamentului pe județul Brașov. Următoarea localitate din clasament, ca rată de infectare, este municipiul Brașov, cu 6,5 cazuri la mia de locuitori.

Potrivit primarului Viorel Grusea, pe raza comunei, pe lângă persoanele depistate pozitiv, există și foarte mulți contacți direcți ai celor infectați. Aceeași susrsă susține că cele 39 de cazuri sunt împrăștiate în toate cele 4 localități ale comunei, nu există un focar într-un singur loc. Luni, 5 aprilie, pe raza unității administrativ-teritoriale Comăna era 27 de persoane infectate, adică o incidență de 8,57 la mie. Până marți numărul persoanelor pozitive a crescut la 39, adică o incidență 12,38 la mie.

Prefectului județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a convocat în această dimineață o ședință în format restrâns pentru discutarea situației epidemiologice din comuna Comăna. Au participat subprefecții Izabella Agnes Ambrus și Codruț Bucur, directorul executiv al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau, șeful Inspectoratului de Poliție Județean, chestor de Poliție Valentin Flucuș, inspectorul-șef al ISU Brașov, col. Lucian Marciu, prim-adjunctul inspectorului-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean, lt. col. Gheorghiță Stelian Trotuș, și adjunctul comandantului Grupării Mobile de Jandarmi Brașov, lt. col. Constantin Lobodan.
Directorul executiv al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau, a prezentat analiza de risc a comunei Comăna, din care a reieșit că trendul cazurilor de COVID-19 este în creștere, gradul de conformare a populației la măsurile de protecție sanitară este scăzut, iar persoanele simptomatice, precum și contacții direcți ai cazurilor confirmate refuză testarea, deși DSP a trimis teste la medicul de familie din comună.
Având în vedere rezultatul analizei, din care a reieșit că riscul epidemiologic este de o gravitate maximă, DSP Brașov a transmis, după terminarea ședinței, către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile propunerea de instituire a carantinei zonale în unitatea administrativ-teritorială Comăna.

Viorel Grusea, primar comuna Comăna

,,Astăzi, 6 aprilie, la sediul primăriei Comăna a avut loc o întâlnire între reprezentanții comunei, șef secție Politie rurală Hoghiz, șef post Politie Comana, reprezentant Inspectoratul Județean al Jandarmeriei și reprezentat grupare mobila a jandarmeriei. Scopul acestei întâlniri a fost acela de a se lua toate măsurile legale ce se impun în comuna noastră, dacă se va lua decizia carantinarii comunei de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgentă Brașov, din cauza faptului că, in conformitate cu datele transmise de către DSP Brașov, incidența persoanelor depistate pozitiv cu Covid 19, este de 12,38 la mia de locuitori. Dacă măsura carantinarii va fi luată, se vor institui filtre la toate intrările și ieșirile din comună, așa că va rugam pe aceasta cale sa vă limitați deplasările în comuna doar pentru stricata necesitate, procurare medicamente, aprovizionare alimente, îngrijire persoane (unde este cazul), îngrijire animale, lucrări agricole! Deplasarea în afara comunei se va face doar în baza declarației pe proprie răspundere sau de la angajator, justificată și întemeiată, purtarea măștii este obligatorie pe toată durata deplasării! Vom publica prin toate mijloacele eventuala instituire a carantinarii comunei!
Pentru orice alte informații, va pun la dispoziție următoarele numere de telefon:
– 0745 354354. Primar Viorel Grusea
-0741 129 512. Viceprimar Roșală Flaviu Mihai
Am trecut prin multe greutăți împreună, vom trece și peste aceasta situație neplăcuta pentru noi toti!
Dumnezeu a fost, este și va fi alături de noi!”, le-a transmis primarul Grusea locuitorilor comunei Comăna, pe o rețea de socializare.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.