Comuna Hârseni pregătește investiții pentru 2026, din buget local și fonduri europene. „Vom stabili cu consilierii ce proiecte vom realiza”


  • Administrația locală din comuna Hârseni are în plan mai multe investiții pentru anul 2026, care vor fi finanțate din bugetul local sau din fonduri europene. Printre priorități sunt capele mortuare, un parc fotovoltaic, rigole și podețe, dar și lucrări la drumurile de hotar.

Daniel Dâmboiu, primar comuna Hârseni

Chiar dacă bugetul local nu a fost votat încă, Primăria Hârseni anunță că are pregătită lista de proiecte pentru perioada următoare. O parte dintre investiții vor fi susținute din bani locali, iar altele prin programe europene. Primarul comunei Hârseni, Daniel Dâmboiu, spune că deciziile finale vor fi luate după aprobarea bugetului local, împreună cu membrii Consiliului Local. „După ce vom avea bugetul local, vom sta la masă cu consilierii locali și vom stabili ce proiecte vor fi realizate. În afară de cele aflate în derulare”, a declarat primarul comunei Hârseni, Daniel Dâmboiu.

Pe lista de priorități se află construcția de capele mortuare în fiecare sat al comunei, proiect pe care administrația vrea să îl înceapă chiar din acest an. „Vrem să facem și capele mortuare. Dorim din bugetul local sau din alte finanțări. Noi urmărim ce linii de finanțare se deschid. Nu vom putea face anul acesta construcția tuturor capelelor mortuare. Dar să începem în acest an, dorim construcția de capele în fiecare sat al comunei”, a spus edilul.

Anul trecut au fost renovate mai multe cămine culturale din comună. Singurul rămas nereabilitat este căminul cultural din Sebeș, care urmează să intre într-un nou program de investiții. „Trebuie să luăm la verificat tot și apoi să rezolvăm problemele. Îl vom reface cu bani de la bugetul local”, a mai spus Daniel Dâmboiu.

Primăria are în vedere și realizarea unui parc fotovoltaic, proiect propus pentru finanțare europeană. Investiția ar urma să reducă cheltuielile cu energia pentru instituțiile publice din comună. Tot în planul pentru 2026 sunt incluse lucrări de infrastructură în cele trei sate ale comunei. Autoritățile vor să execute rigole, podețe și amenajarea drumurilor de hotar.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.