Consiliul Local a aprobat taxa de salubrizare, însă doar până la 1 martie!


Aleșii locali au aprobat noua taxă de salubrizare pentru anul 2021, însă aceasta este valabilă doar două luni! Până la 1 martie, făgărășenii vor plăti 15,95 lei/persoană/lună.

În cadrul șediței de Consiliu Local de îndată, ce a avut loc astăzi, aleșii au dezbătut ore întregi cele două proiecte principale de pe ordinea de zi: aprobarea cotei de dezvoltare a Salco Serv și aprobarea tarifelor practicate de Salco pentru 2021, inclusiv taxa de salubrizare. Societatea Salco a propus, pentru anul 2021, tariful de 14,5 lei/persoană/lună – tarif de ridicare a gunoiului și 1,45 lei – cota de dezvoltare.

După mai multe ore de dezbateri, luări de cuvânt, pauze pentru intrarea consilierilor în comisiile de specialitate, aceștia au avut propunerea ca taxa de salubrizare fundamentată de societatea Salco Serv să fie aprobată doar până la 1 martie 2021.  Din cei 16 consilieri prezenți, 11 consilieri au votat pentru, 2 consilieri au votat împotrivă, iar 4 s-au abținut.

Astfel, până atunci, făgărășenii vor plăti 14,5 lei/persoană/lună, la care se adaugă și 1,45 lei – cota de dezvoltare, adică 15,95 lei/persoană/lună. „Avem un tarif penttru Salco, motiv pentru care putem intra în normalitate și vom putea , conform legii, să prestăm serviciile pe care le prestam și până acum.Nu putem spune că prețul a crescut mult, este discutabil. Dacă vorbim despre prețul practicat în 2020, când era 9 lei, da, a crescut foarte mult. Dacă luăm prețul de referintă din 2019, de 13,5 lei, atunci creșterea este sub 10%. Dacă luăm, ca și referință, prețurile cu care și celelalte companii de utilități, atât private, cât și publice, din țară, care prestează salubritate, atunci veți vedea că prețurile noastre sunt sub prețurile acestora“, a declarat Bogdan Nicolae, președintele Consiliului de Administrație al Salco Serv.

Într-o altă ședință de Consiliu Local, aleșii vor stabili tarifele Salco pentru lunile rămase din 2021.

(Alina ROMAN)







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.