Pentru că avem multe de spus!

.

Controale ale polițiștilor rutieri în întreg județul Brașov!


 

Astăzi, 06 mai a.c., între orele 06.00 – 09.00, polițiștii Serviciul Rutier Brașov au desfășurat, în întreg județ, o acțiune cu efective mărite, care a urmărit asigurarea unei vizibilități ridicate a elementului polițienesc în trafic, precum și reducerea victimizării prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului rutier public de persoane efectuate prin curse regulate și ocazionale.

politie radarAcțiunea a avut drept scop impunerea unui climat de disciplină în domeniul transporturilor de persoane, în ceea ce privește respectarea normelor legale, atât de către conducătorii auto, cât și de către operatorii de transport, precum și consolidarea autorității polițiștilor în relația cu aceasta categorie de participanți la trafic.

Principalele aspectele urmărite  în cadrul acțiunii au fost:

verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor şi perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor şi existenţa atestării metrologice a aparaturii tahograf;

legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate şi ocazionale;

deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane  de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;

verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente.

respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare;

verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;

verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport;

respectarea limitelor legale de viteză pe categorii de drumuri;

circulația în timpul nopții sau ziua, pe timp de ceață, ninsoare abundentă sau ploaie torențială cu un autovehicul fără lumini sau fără semnalizare corespunzătoare;

utilizarea luminilor de ceață în alte condiții decât pe timp de ceață;

valabilitatea inspecției tehnice periodice a autovehiculului.

Astfel, polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră au acționat pe toate drumurile naționale din județ, au controlat 412 autovehicule și au efectuat testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat pentru tot atâția conducători auto.

Au aplicat 23 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.500 lei, pentru lipsa inspecției tehnice periodice, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau alte abateri la regimul rutier.

În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 4 permise de conducere pentru conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolice (o faptă încadrată ca infracțiune, iar trei abateri contravenționale) și au retras 2 certificate de înmatriculare.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.