Ei sunt copiii care au ţinut o ţară întreagă cu pumnii strânşi în faţa televizorului


 

Judele Anastasia, Cristea Ana, Cristea Alexandru, Cristea Adelina, Cristea Carmen, Comaniciu Marian, Halmaghi Claudiu, Lăscuț Robert, Filip Antonia, Rohat Maria Ioana, Popa Anton, Tănase Andrei, Răsvan Adrian, Milea Georgiana sunt toţi elevi ai Şcolii Gimnaziale din Recea.

Ei sunt de vârste diferite, de la clasa a III-a şi până în clasa a VIII-a.

După programul de şcoală, în weekenduri şi chiar în vacanţe se strâng cu toţii în sala de sport şi exersează cu profesorul Nelu Avram. Dascălul le-a însufleţit tuturor pasiunea pentru sport, pentru acrobaţie, pentru exerciţii pe monociclu sau pentru jocul de oină.

Ultima ,,ispravă” a fost una televizată. Cei 14 elevi au participat, la al zecelea sezon al emisiunii ,,Next Star”, de la Antena 1, cu un program acrobatic.

Spre mândria profesorului, talentaţii săi elevi au fost finaliștii serii de sâmbătă, 10 iulie, și au mers direct în Marea Finală Next Star 2021. Toţi membrii juriului au fost de acord că prestaţia copiilor a fost excepţională, respectiv Ștefan Bănică, Loredana și Dorian Popa. Inclusiv celebrul gimnast Marian Drăgulescu a urcat pe scena concursului spre a le oferi câte o medalie.

Momentul pus în scenă de copii şi gândit în amănunt de profesorul lor, cu mult timp înainte, a fost unul cu multă simbolistică: ei au creat Coloana Infinitului cu trupurile lor. S-au sprijinit reciproc şi au lucrat ca un singur trup ca această coloană să se înalţe falnică pe scena emisunii.

,,Toţi copiii sunt de la Școala Gimnazială Recea. Lucrez de peste 4 ani cu toți cei care doresc să vină la sală în weekend și în timpul vacanțelor, când nu sunt eu plecat prin tabere. Sunt figuri spectaculoase care au în spate multă, multă muncă, durere și chiar lacrimi. Totul depinde de toți. Nu există gram de individualizare. Indiferent de poziția avută în piramidă, ea este foarte importantă pentru toți. În marea finală sper să impresionăm publicul cu ceea ce acești copii pot să facă”, a declarat prof. Avram, pentru ,,Salut Făgăraş”.

Mereu în mijlocul şi folosul elevilor, începând de astăzi, duminică, profesorul Avram a plecat să fie alături şi de alţi copii într-o tabără şcolară.

,,Plec astăzi şi ies sâmbăta viitoare, atunci când va fi marea finală. Noi vrem să ne întâlnim la căminul mic din Recea, unde vom vizualiza împreună marea finală. Atunci va fi și momentul voturilor de către public. Avem mari emoții”, a spus acesta.

Profesorul Nelu Avram îşi dedică elevilor, din toate ciclurile de învăţământ care îi trec prin mână, cea mai mare parte a timpului său. Am scris atâtea articole despre activităţile pe care le-a organizat cu copiii, încât nu le mai pot ţine numărul.

prof. Nelu Avram

În 2019, mai mulţi elevi antrenaţi de prof. Avram au participat la emisiunea ,,Românii au talent”, de la Pro Tv, cu un program de 4 minute, pe monociclu, în care au prezentat un fragment din viaţa egiptenilor. Vezi AICI

În acelaşi an, tot micuţii de la Recea şi tot graţie dascălului au fost protagoniştii clipului pe care l-a realizat Federaţia Română de Oină despre acest sport. Vezi AICI

În fiecare an merge în tabere şcolare (vezi AICI) şi organizează un cros deja devenit celebru la Recea, dedicat memoriei luptătorului anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu (vezi AICI).

(Cristina Cornilă)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.