Făgăraşul are zeci de străzi neintabulate. Primăria face înscrieri la greu!


Aproape că nu e şedinţă de Consiliu Local în care să nu se voteze intabularea unor străzi din municipiu. Spre exemplu, la ultima întâlnire a Legislativului s-a votat ca 6 străzi să fie înscrie pentru prima oară în evidenţele cărţii funciare.

Cu siguranţă că făgărăşenii nici nu ştiau că acestea nu sunt intabulate pe municipiul Făgăraş. Vorbim de străzi cunoscute, cum ar fi Câmpului Vechi, Dr. Ioan Şenchea sau George Coşbuc.

Explicaţia e simplă: banii europeni nu pot fi investiţi pe bunuri imobile, fie ele chiar şi drumuri sau trotuare, care nu apaţin în acte Făgăraşului.

,,S-au intabulat în ultimii doi ani cred că sute de străzi. Ele nu au fost intabulate niciodată. Noi ne actualizăm inventarul domeniului public. Ne gospodărim cum face fiecare acasă cu patrimoniul lui. Având foarte multe proiecte europene, ni se cere ca toate investiţiile pe care le facem din bani nerambursabili să le realizăm pe imobile intabulate. Adică din punct de vedere juridic, să figureze ca fiind ale Făgăraşului”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.

(Cristina Cornilă)

strada Câmpului Vechi

strada Câmpului Vechi

strada George Coşbuc

strada George Coşbuc






Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.