Pentru că avem multe de spus!

.

Forările de la Vad au arătat că satul nu are apă potabilă pentru serviciul de alimentare


Vadul este cel de-al treilea şi ultimul sat din comuna Şercaia în care se introduce alimentarea cu apă potabilă. Acest lucru s-a întâmplat deja în Şercaia şi Hălmeag.Vad

La Vad autorităţile locale au avut, însă, o mare surpriză să constate că în subsolul localităţii nu sunt suficiente izvoare pentru extracţia apei.

,,Cu acest proiect am intrat în lucru în toamnă. Am forat în zona grajdurilor, acolo unde ştiam că există câteva izvoare. Din păcate, cantitatea de apă este insuficientă. Măsurătorile au indicat că putem extrage de acolo 0,03 litri pe secundă, ceea nu corespunde pentru alimentarea întregului sat. Cantitatea este infimă”, a precizat primarul Cristinel Paltin.

Soluţia este aducerea apei din Şercaia: ,,o să mai facem un foraj în Şercaia şi o să ducem de aici apa până la Vad prin conducte. Vorbim de o distanţă de circa 6 km de conducte. Dar acest lucru ne va ţine o vreme pe loc, căci impune să modificăm proiectul şi să reluăm toate avizele”.

Pentru sistemul de alimentare cu apă potabilă şi cel de canalizare de la Vad, Primăria Şercaia a obţinut fonduri prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

9 firme s-au ,,luptat” anul trecut să ia această lucrare, câştigătoarea licitaţiei fiind o societate din Braşov.

Investiţia este de circa 1,5 milioane de euro.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.