FOTO | ICAR a făcut spectacol în prima seară a Festivalului Cetății Rupea! În seara asta, pe scenă vor urca, printre alții, COMPACT și MIRCEA BANICIU


  • După mulți ani de absență, orașul Rupea organizează, în acest sfârșit de săptămână, Festivalul Cetății Rupea!

Festivalul Cetății Rupea și-a deschis, vineri, porțile pentru toți localnicii și turiștii! Pe scena amplasată în centrul orașului au urcat, în prima seară, Second Change și ICAr.

Pe lângă spectacolele de pe scenă, cei prezenți au avut parte și de o varietate de activități adiționale, precum expoziții de artă și fotografie, târguri cu produse tradiționale și ateliere interactive pentru toate vârstele. Nu au lipsit nici deliciile culinare specifice regiunii.

Alexandru Opriș, primar ora;ul Rupea

,,După o pauză de mai bine de 15 ani, am hotărât să reîncepem tradiția Festivalului Cetății. Cu acest scop, am ținut să organizăm trei zile de spectacole, chiar dacă înainte evenimentul era structurat doar pe o zi sau două. Să recuperăm lipsa de distracție și de activități din ultimii ani. Am pregătit două seri de muzică folk și rock, iar duminică, în ultima zi de festival, vom avea o paradă cu oameni îmbrăcați în costume populare tradiționale. Parada costumului popular va pleca dintr-un colț al orașului până în centru, aici unde vor urca pe scenă ansambluri populare, feciorii orașului Rupea. O zi plină cu dansuri populare și folclor”, a declarat Alexandru Opriș, primarul orașului Rupea.

Turiștii au putut degusta mâncărurile tradiționale, iar cei mici s-au bucurat de un mic orășel al lor.

În aceasră seară, pe scena amplasată în centrul orașului vor urca Burzenland Party Band, Prolog, Mircea Baniciu și Compact. Iar duminică, 25 iunie, e ziua dedicată folclorului. După parada ansamblurilor folclorice ce va începe în jurul orei 12.30 din centrul orașului Rupea, la scena din centrul orașului va avea lc un spectacol folcloric.

Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.