FOTO: Tradiții și obiceiuri de Paști la Colegiul „Aurel Vijoli“


copii parada venetiaA devenit deja o tradiție la Colegiul „Aurel Vijoli“ să organizeze evenimente care evidențiază obiceiurile desfășurate în preajma sărbătorilor pascale. Astfel, în cursul zilei de astăzi, instituția de învățământ a părut neîncăpătoare pentru sutele de elevi și dascăli care au prezentat lucrările lor de preț și porturile populare din zonă. Întregul eveniment a debutat cu o slujbă religioasă care a fost oficiată de PS Ilarion Făgărășanul, episcop al Arhiepiscopiei Sibiului, care a avut alături un sobor de preoți din Țara Făgărașului.

spectacol vijoliAcest eveniment încărcat cu tradiții are loc în fiecare an și adună tot mai mulți participanți. În acest an au fost prezenți peste 800 de elevi.

copii festival vijoli1Tinerii din Țara Făgărașului care au participat la activitate, și-au expus cu măreție lucrările lor cele mai de preț. Astfel, toți oamenii au putut să admire icoane pictate pe sticlă, ouă închistrite și multe alte obiecte specifice sărbătorii Învierii Domnului.

copii festival vijoliAlături de micuți au fost dascălii care îi formează și contribuie la dezvoltarea lor ca adulți.

director vijoliEste a șasea ediție și se bucură de cel mai mare număr de participanți. Avem 800 de elevi care au participat la acest festival, din 42 de școli. Atât din Făgăraș și Țara Făgărașului, cât și din alte județe, cum ar fi Sibiu, Vâlcea, Cluj, Alba. Avem expuse inclusiv icoane care au venit de la o elevă din Statele Unite ale Americii. Juriul este format din profesori universitari  din Sibiu și din Alba Iulia și reprezentanți ai Muzeului Țării Făgărașului „Valer Literat’’ și reprezentanți ai Protopopiatelor Făgăraș I și II. Avem  deosebita onoare  de a-i  avea în mijocul nostru pe Preasfințiul  Ilarion Făgărășanul, dar și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, pe domnul inspector general adjunct, Ion Negrilă și pe doamna inspector de disciplina tehnică, Daniela Țucanu. Alături de noi se mai află și Primăria Municipiului Făgăraș, directorii firmelor franceze, Camerei  de Comerț“, ne-a spus directorul Colegiului „Aurel Vijoli“, prof. Liliana Spiridon.

festival vijoli negrila ion
Astăzi am ținut să fiu prezent la acest eveniment important. Sunt cu sufletul alături de copii și colegii mei pentru că particip la evenimente organizate de instituția de învățământ de când a fost sfințită Capela. Am venit în fiecare an și voi continua să vin atâta timp cât voi fi invitat de colegii mei. Este un prim pas în această perioadă a Postului Mare, un prim pas către Înviere, un prim pas de a ne aduce aminte că suntem oameni“, ne-a spus și inspectorul general adjunct al ISJ Brașov, Ion Negrilă.

copii parada vijoli

parada copii Dragus

parada vijoliAlte momente deosebite au fost reprezentate de parada costumelor populare și de cântarea pricesnelor dedicate sărbătorilor pascale.

juriu vijoliTot în cursul zilei de astăzi a avut loc și premierea participanților la eveniment.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.