În pictura lăcașurilor noi de cult există un trend care se face tot mai des întâlnit. Sfinții pictați de meșterii de biserici îmbracă straie populare românești. În Țara Făgărașului avem ca exemple două mânăstiri construite după ’90, unde același personaj, Sfânta Filofteia, este îmbrăcată în port tradițional.
Filofteia de la Breaza
La Breaza există schitul cu hramul ,,Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Distanţa din sat şi până la aici este de 5 kilometri, distanţă care se parcurge pe un drum proaspăt asfaltat. Mânăstirea, care se află practic la polalele muntelui. a fost ridicată după 1990 cu sprijinul preotului din sat, Ioan Năftănăilă, şi al fiului acestuia, medicul stomatolog Eugen Năftănăilă. Până în 2006 aici nu a existat efectiv viaţă monahală. Astăzi obştea ei este constituită din 3 călugări, care duc mai departe tradiţia monhală în aceste locuri. Părintele stareţ Ambrozie Duţă a venit şi el tot atunci din zona Prahovei.
În vechime, aici au existat trei mânăstiri: două de călugări mai sus de actualul schit, şi una de măicuţe mai jos. Locurile unde au existat poartă următoarele denumiri: La Chilii, La Poiană şi la Fântâniţă. Existenţa lor a încetat în 1761, când generalul asutriac Bukow a primit ordin de la Împărătească Maria Tereza să distrugă lăcaşurile de cult ortodoxe din Transilvania, care atunci făcea parte din imperiu, pentru ca locuitorii acestor locuri să adopte religia greco-catolică a imperiului. Aproximativ 150 de lăcaşuri au fost distruse cu tunul sau incendiate.
În micuţa şi cocheta biserică a schitului există o colecţie impresionantă de moaşte, aparţinând unora dintre cei mai cunoscuţi sfinţi ai creştinismului: Sfântul Nectarie de la Eghina, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sfântul Mucenic Mina, Sfântul Apostol Andrei. Tot aici se găseşte şi un mic fragment din Brâul Maicii Domnuui.
Interiorul bisericii este unul primitor şi impresionează printr-o pictură în culorii vii, care se vede că are doar câţiva ani vechime. De departe, imaginea care sare cel mai mult în ochi este cea a Sfintei Filofteia care poartă veşminte tradiţionale din zona aceasta a ţării.
,,Biserica a fost pictată de Ţolea Nicolae, pictor din Mediaş. Despre Sfânta Filofteia îmbrăcată în costum popular românesc pot spune că a fost o decizie comună pe care am luat-o toţi cei care am fost implicaţi la vremea respectivă, împreună cu ÎPS Laurenţiu Streza”, explică stareţul Ambrozie Duţă.
Sfânta Filofteia este îmbrăcată cu o ie cu alb şi negru, din zona Făgăraşului, cu un pieptar negru, fustă plisată şi catrinţe negre, iar la mijloc este înfăşurată cu un brâu în culorile României.
Schitul este dotat cu un atelier de tâmplărie, în care se confecţionează mobiler cu specific bisericesc, cum ar fi stranele din lăcaşurile de cult. Dar, pentru că obştea monahală este foarte mică şi pentru că la mânăstiri vin din ce în ce mai puţini oameni care să ajute benevol, acest atelier nu poate confecţiona la adevărata sa capacitate.
Filofteia de la Bucium
Mânăstirea Bucium, cu hramul ,,Schimbarea la față a Domnului”, ridicată după 1990, s-a făcut pe locul unui vechi lăcaş de cult de la începutul secolul al XVIII-lea. Vechea mânăstire a avut soarta tututor lăcaşurilor de cult distruse în Transilvania în 1761 din ordinul Împărătesei Maria Tereza, care a dorit să impună cu forţa confesiunea greco-catolică din imperiul său şi pe teritoriul Transilvaniei. Astfel, aceasta i-a ordonat unui general pe nume Bukow să distrugă tot ce este ortodox.
Doar că la Bucium generalul împărătesei a întâmpinat o problemă. El a dat ordin artileriei să tragă cu toată puterea în biserica mânăstirii, însă din neştiute motive ghiulelele nu nimereau biserica. Generalul Bukow a schimbat planul şi a hotărât să incendieze biserica, lucru pe care ocazional îl mai făcea, cum a fost de pildă şi cu Mânăstirea Cârţişoara.
La Bucium călugării s-au baricadat în biserică şi au sperat că generalul nu-i va da foc cu ei înăuntru, dar cruzimea lui nu a cunoscut oprelişti. Au ars de vii între zidurile ei şi a scăpat doar stareţul care a încercat să fugă spre munte cu câteva icoane. A fost prins de ostaşii lui Bukow, care i-au tăiat capul şi l-au aruncat într-o fântână din apropiere. Se spune că a doua zi din acea fântână a izvorât o apă limpede precum cristalul, iar stareţul a fost tratat de atunci asemenea unui sfânt.
La Mânăstirea Bucium se ajunge şi din Bucium, dar şi din Şercăiţa, iar ultimii kilometri se fac pe un drum neasfaltat. Înainte de a intra pe poarta mânăstirii, pelerinii sunt întâmpinaţi de 6 cruci de lemn, câte 3 pe fiecare parte a drumului.
Biserica este construită foarte aproape de locul unde se spune că exista vechea biserică pe care a incendiat-o Bukow. O grădină plină de flori cu câteva cruci îţi dă impresia prima dată că acolo este un cimitir. Înăuntru poţi sta pe bănci. Abia după ce l-am întrebat pe un vieţuitor al mânăstirii ce este locul acela, am aflat că ar fi amprenta fostei biserici.
Biserica mânăstirii este descuiată toată ziua, dar nişte afişe de la intrare îi avertizează pe pelerini să închidă uşa după ce intră sau ies din biserică, pentru că pot intra animale sălbatice, având în vedere că se află la poalele muntelui.
Ca şi la schitul de la Breaza, şi în interiorul acestei biserici am regăsit-o pe Sfânta Filofteia pictată în port popular românesc. Portul nu este specific zonei Făgărașului.
Ridicarea acestei mânăstiri i se datorează unei femei venite din zona Bucovinei, Elisabeta Şandru, care şi-a dedicat timpul şi banii construirii ei. A început demersurile în 1950, dar şi-a văzut visul împlinit abia la bătrâneţe, după ’90.
Astăzi, deşi obştea Mânăstirii Bucium este formată din doar doi vieţuitori, acest lăcaş de cult este foarte bine întreţinut, cu zona sa verde generoasă care trebuie cosită şi îngrijită.
Cei mai renumiți sfinți în straie
De departe, sfinții cei mai renumiți de pe teritoriul țării, care sunt îmbrăcați în straie populare, sunt cei de la Mânăstirea Durău, jud. Neamț, pictați de un pictor celebru.
Această mânăstire şi-a luat numele de la Cascada Duruitoarea, care se află la o distanţă de 5 km.
Vechimea ei merge până în jurul anilor 1600.
Pereții interiori ai bisericii au fost pictați în perioada 1936-1937 de către pictorul Nicolae Tonitza și studenții săi de la Academia de Arte Frumoase din Iași.
Personajele sunt umanizate și îmbrăcate în straie populare românești. În anul 1969 mai mulţi zugravi restauratori au reîmprospătat pictura.
Scriitorii Vasile Alecsandri şi Alexandru Vlahuţă au menţionat în scrierile lor vizitele făcute la Mânăstirea Durău.
(Cristina Cornilă)