Încondeierea ouălor – cu Cristina Morda. O tehnică străveche, aproape uitată!


În Săptămâna Mare ne-am propus să vă facem cunoștință cu Cristina Rodica Morda, o făgărășeancă de 52 de ani din Șercaia, care stăpânește arta încondeierii ouălor. A văzut prima dată cum se încondeiază un ou copil fiind, stăpânită de curiozitatea specifică acelei vârste. A reluat această îndeletnicire ani mai târziu, iar anul acesta, cu puțin înainte de Paști, ne-a fost gazdă la o ,,sedință” de încondeiere, cum rar mai avem șansa să întâlnim în ziua de azi.

Într-o vreme în care ouăle se vând în magazine gata vopsite, poți colinda chiar sate la rând fără să mai întâlnești pe cineva care, nu numai că știe să le încondeieze, dar chiar mai are timpul și răbdarea să o facă.

Unul dintre puținii oameni care știu să facă asta și care țin la tradiție este Cristina Morda. În Șercaia mai sunt alte câteva persoane ce stăpânesc tehnica încondeierii, dar sunt multe alte localități făgărășene în care oamenii se mulțumesc doar să vopsească ouăle, de regulă în roșu, fără să mai parcugă toți pașii acestei tehnici aparent complicate.

,,Am învățat de la o bunicuță din sat pe vremea când aveam vreo 12 ani. Mă trimiteau ai mei să iau lapte de la ea, i se spunea Mama Țică, iar eu, tot ducându-mă, am apucat să prind drag de treaba asta. Am încondeiat cât am fost copil, apoi am abandonat o vreme arta asta, căci în perioada tinereții încondeierea nu pare prea atractivă. După ce m-am căsătorit, am zis într-un an hai să mă apuc să fac ouă încondeiate, să văd dacă mai știu. De atunci nu am mai făcut pauză în niciun an. Eu am doi băieți și nu cred că le voi transmite talentul acesta, dar vreo doi ani la rând am făcut ore de încondeiere cu copiii din clasele a III-a și a IV-a de la școala din Șercaia. Tare m-aș bucura dacă peste ani măcar câțiva dintre acești copii vor rămâne pasionați de încondeiere”, spune Cristina Morda.

În timp ce povestim, doamna Morda se apucă de treabă. Alege cele mai albe ouă pe care le-a luat în ultimele zile de la găinile din propria-i gospodărie, le spală bine cu apă caldă și detergent de vase ca să le degreseze – altfel îmi spune că nu se prinde ceara – aprinde o lumânare, pregătește ceara de albine, își ia unealta de încondeiat și începe a da comenzi mâinilor harnice.

Eu o întreb, în timp ce o privesc, toate cele ce îmi trec prin minte.

,,Ouăle se încondeiază crude și se fierb numai în vinerea mare. Le fac cu galus, adică vopseaua cu care se vopsea lâna în trecut. În România nu se mai găsește aproape deloc, anul acesta am găsit galus praf numai în Ungaria. Uitați-vă aici pe plicuri, scrie în ungurește. Soluția nu e bună, e musai să fie praf. Iar acesta este un condei special, făcut chiar de mine, cu vârf din tablă de alamă și mâner din lemn. Vârful din tablă se prinde cu sfoară din cânepă pe mâner”, îmi povestește femeia, vrând de fapt să îmi răspundă la toate curiozitățile.

Din când în când, pune vârful în ceara caldă de albine (așa i-am înțeles rostul lumânării aprinse), iar apoi îl ia și îl pune pe ou, făcând diferse modele. A păstrat și din modele tradiționale cum fi coarnele de berbec, plugul, peștii, dar mare parte din lucrare ține de inspirația de moment și de forma oului.

,,După ce fac modelul pe care îl doresc, de exemplu o steluță, acopăr cu ceară ceea ce vreau să rămână roșu, adică steluța. Apoi bag oul în galus galben. Tot ce vreau să rămână cu galben, acopăr, apoi bag oul în verde… La final o să am un ou plin de ceară. Păstrez la rece toate ouăle încondeiate, de regulă într-o cămară, până în vinerea mare, când le pun la fiert în apa pregătită cu galus. Ceara de pe ele se va topi și se va ridica deasupra apei. Cu o lingură cu găuri, scoatem ouăle fierte, le ștergem de ceară și le dăm cu slănină. Atunci când fac ouă doar pentru a le da cadou, le fac de la bun început fierte”, explică doamna Morda.

Aproape toate ouăle pot fi încondeiate, excepție fac cele de curcă și de bibilică, ce au pete pe ele. Ouăle de gâscă, de rață, de găină și chiar și cele de struț sunt preferate pentru această tehnică.

Am lăsat-o pe Cristina Morda încă lucrând la ouăle pe care și-a propus să le facă în ziua aceea. Nu am fost martori la ultima etapă din aceast proces, cea în care se fierb și se ,,leapădă” de ceară. Ne lăsăm imaginația să își facă treaba de acum!

Text: Cristina Cornilă

Foto: Bogdan Manta

 

 

 

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.