Infracționalitatea scade în județul Brașov. Poliția prezintă bilanțul pe 2025


  • Inspectoratul de Poliție Județean Brașov (IPJ Brașov) anunță o scădere semnificativă a infracționalității în 2025 și mii de intervenții pentru siguranța comunității, de la școli și stradă până la trafic rutier, violență domestică și criminalitate economică.

Siguranța comunității a rămas prioritatea Poliției județului Brașov pe tot parcursul anului 2025. Datele prezentate în bilanț arată că județul se menține în zona cu un nivel ridicat de siguranță publică, pe fondul unei prezențe constante în teren și al intervențiilor rapide la solicitările cetățenilor.

Potrivit datelor oficiale, infracționalitatea totală sesizată a scăzut cu 9,56%. Infracțiunile contra persoanei au scăzut cu 15,88%, cele contra patrimoniului cu 10,55%, iar infracționalitatea stradală cu 30,83%. În zona unităților de învățământ, scăderea este și mai accentuată, de 58,64%.

Pe linie de prevenire, polițiștii au desfășurat 938 de acțiuni dedicate grupurilor țintă și au distribuit peste 50.000 de materiale preventive. În școli au avut loc 950 de activități, la care au participat peste 35.000 de elevi și cadre didactice.

În ceea ce privește intervențiile, polițiștii au gestionat peste 60.000 de apeluri prin 112 și au intervenit la alte 28.500 de evenimente. Au fost organizate peste 700 de razii și acțiuni de amploare, în cadrul cărora au fost constatate peste 1.000 de infracțiuni în flagrant și aplicate peste 74.000 de sancțiuni contravenționale.

Datele arată și o scădere cu aproape 12% a faptelor de violență domestică. Polițiștii au emis 462 de ordine de protecție provizorii, au montat 116 dispozitive electronice de monitorizare și au intervenit de 255 de ori la alerte de apropiere de victimă.

Pe linia combaterii criminalității economice, au fost recuperate prejudicii și dispuse măsuri asigurătorii în valoare de aproximativ 38 de milioane de lei. Au avut loc 110 acțiuni economice, au fost constatate peste 300 de fapte penale și aplicate aproape 220 de sancțiuni, în valoare totală de aproximativ 1,5 milioane de lei. Polițiștii au confiscat 5.850 de produse contrafăcute și peste 15 kilograme de bijuterii din aur și argint.

În domeniul siguranței rutiere, anul 2025 a adus o scădere a accidentelor grave, a deceselor și a persoanelor rănite. Au fost desfășurate peste 6.500 de acțiuni rutiere, în urma cărora au fost constatate 85.830 de abateri cu pericol ridicat. Peste 1.700 de șoferi au fost depistați sub influența alcoolului, iar peste 200 au fost cercetați penal pentru consum de substanțe interzise. Aproape 8.700 de permise au fost reținute și peste 7.100 de certificate de înmatriculare au fost retrase.

În ceea ce privește regimul armelor și al substanțelor periculoase, polițiștii au ridicat 112 arme, aproape 12.500 de articole de muniție, peste 30 de tone de deșeuri periculoase și 2.350 de articole pirotehnice. De asemenea, au fost dispuse 69 de măsuri de anulare sau suspendare a dreptului de port armă.

Pe linie silvică, au avut loc 936 de acțiuni, au fost confiscate peste 2.420 mc de material lemnos și aplicate 379 de sancțiuni, în valoare de peste 740.000 de lei. Cinci autovehicule au fost confiscate.

În domeniul protecției animalelor, polițiștii au instrumentat 145 de dosare penale și au desfășurat 279 de controale, în urma cărora au fost aplicate aproape 650 de sancțiuni.

De asemenea, au fost efectuate aproximativ 2.500 de controale la obiective de interes privind sistemele de securitate, cu peste 300 de sancțiuni aplicate și amenzi în valoare de aproximativ 2 milioane de lei.

Pentru anul 2026, polițiștii anunță că vor continua programele de prevenire, creșterea prezenței în teren și colaborarea cu comunitatea locală.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.