Nou sistem public de monitorizare video la Făgăraș


Făgărașul va avea un nou sistem public de monitorizare video, pentru sporirea siguranței cetățenilor și a traficului rutier.

40 de camere video vor acoperi toate intrările în localitate, întreg tronsonul DN 1 de pe raza municipiului, dar și centrul orașului. Acestea vor fi instalate și în cartiere, printre care se numără: Tudor Vladimirescu, Câmpului, Negoiu, 13 Decembrie, Combinat, Creangă și Galați.

Dispozitivele sunt de ultimă generație, au vedere pe timp de noapte și vor funcționa 24 de ore din 24, conform legislației în vigoare privind GDPR. Acestea vor ajuta la intervenția rapidă a polițiștilor și, la nevoie, vor fi folosite pentru identificarea persoanelor care încalcă legea.

Centrele de vizionare și comandă se vor afla la Poliția Municipiului Făgăraș, Poliția Locală și Primăria Făgăraș.

Proiectul este implementat abia acum, deși, potrivit primarului Sucaciu, a fost demarat în 2017, din cauza contestațiilor.

,,După cum ați văzut și în cazul proiectelor din trecut, majoritatea contestațiilor sunt făcute de firme care încearcă să blocheze investiții. Dar am reușit într-un final să dăm ordinul de începere a acestor lucrări de amplasare a echipamentelor. Au început în 25 mai și se vor finaliza în maximum 60 de zile. Contractul are o valoare de 120.000 de lei (cu TVA) și este finanțat din bugetul local. Vechiul sistem de monitorizare nu mai este funcțional, urmând ca o parte din echipament să fie recondiționat și reutilizat”, a pecizat primarul.







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.