Pentru că avem multe de spus!

.

Numere administrative pentru casele de pe strada Prunului


  • Casele de pe strada Prunlui, cartierul Galați, vor avea numere administrative! O hotărâre în acest sens a fost luată de către aleșii locali joi seara, în cadrul ședinței de Consiliu Local.

Consilierii locali au votat joi seara un proiect de hotărâre prin care locuințele de pe strada Prunului, cartierul Galați, vor avea numere administrative. În Hotărârea de Consiliu se scrie că ,,situația incertă a imobilelor de pe strada Prunului, cartier Galați, în sensul că au fost edificate de-a lungul anilor fără forme legale, pe terenuri cu regim juridic și economic nerezolvat, impune demararea unor proceduri de intrare în legalitate aacestora. Iar atribuirea de numere administrative imobilelor, teren, construcții, stă la baza identificării acestora, fiind un prim pas în demararea procedurii”. O situație puțin bizară, care dura de zeci de ani, exista în cartierul Galați, pe strada Prunului. Pentru ca oamenii  să își preschimbe actele de identitate trebuiau să declare că dețin… cel puțin un animal.

,,În urma inițiativei reprezentanților Partidei Romilor Pro Europa Făgăraș, oamenii care locuiesc în cartierul Galați vor putea să aibă acte de identitate – buletin, certificat de naștere, fără a mai fi necesară altă procedură ca până acum. În prezent, o persoană din cartierul Galați trebuie să obțină o adeverință din Registrul Agricol care să ateste faptul că persoana deține un animal pentru a-i fi eliberată o carte de identitate. Considerăm că situația actelor de identitate pentru persoanele din cartierul Galați, care durează de 30 de ani, este cel puțin bizară. Nu este normal să înregistrezi prima oară un porc, iar aceasta să fie condiția principală pentru eliberarea unui act se identitate. Din acest motiv, am propus soluționarea problemei domnului primar, iar, in consecință, joi seara, s-a votat în Consiliul Local Făgăraș rezolvarea acestei situații ingrate. Continuăm să identificăm și să aducem pe un făgaș normal toate situațiile de acest gen din municipiu”, a declarat Ionuț Androne, Partida Romilor Pro Europa Făgăraș.

În acest sens au fost identificate 166 de imobile și s-au atribuit numere administrative de la 1 la 166.






Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.