Premii speciale ale juriului pentru elevii Şcolii Gimnaziale Sâmbăta de Sus


Mai mulţi elevi ai Şcolii Gimnaziale din comuna sâmbeteană s-au făcut remaracaţi la finele acestui an şcolar la olimpiadele şcolare. 13 au fost cu totul, iar doi dintre ei au fost chiar premiaţi la nivel naţional.

 

Ştefan Zian Moldovan, elev în clasa a VII-a, a participat la faza naţională a Olimpiadei ,,Cultură şi spiritualitate românească”, care a avut loc la Mânăstirea Putna, în judeţul Suceava, în perioada 15 – 18 mai. Pentru rezultatele obţinute i s-a acordat premiul special ,,Teodor Bălan”. Concursul interdisciplinar îmbină două materii şcolare, limba română şi religia, astfel că elevul s-a pregătit cu doi profesori ai unităţii de învăţământ: prof. Ivaşcu Virginia Doina la limba română şi prof. Moldovan Adina la religie.

La Mânăstirea Putna s-au întâlnit în acest an primii doi elevi premiaţi pe fiecare judeţ, din cadrul claselor de gimnaziu. Din judeţul nostru au participat elevul din Sâmbăta de Sus şi o elevă din Braşov.

Ştefan Zian Moldovan

Ştefan Zian Moldovan

David Roşca, elev în clasa a VII-a, s-a calificat la faza naţională a Olimpiadei ,,Universul cunoaşterii prin lectură”, care s-a desfăşurat în acest an la Iaşi, în intervalul 5 – 8 iunie. Sâmbeteanul s-a întors acasă cu premiul special al juriului. Acesta a fost îndrumat de profesoara de limba română Ivaşcu Virginia Doina.

David Roşca

David Roşca

Gherman Daniel Ştefan, elev în clasa a V-a, s-a calificat la faza pe judeţ a Olimpiadei de matematică a satelor, unde a obţinut un premiu II, profesorul său coordonator fiind Muntean Angela.

,,Toţi copiii care au participat la cel puţin faza judeţeană a olimpiadelor şi concursurilor şcolare au primit premii în cărţi din partea parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului” din Sâmbăta de Sus Răsăriteană. Este cazul a 13 elevi. De asemenea, deplasările copiilor la etapele naţionale, în judeţele Suceava şi Iaşi, au fost decontate de către Primăria comunei Sâmbăta de Sus”, a declarat prof. Moldovan Adina, directorul Şcolii Gimnaziale, din care au plecat să se remarce în acest an la olimpiade atâţia elevi.

Sambata X3







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.