Primarul Făgăraşului va merge duminică pe Câmpia Libertăţii de la Blaj


primar Gheorghe Sucaciu

primar Gheorghe Sucaciu

Ultima oară când un Papă a vizitat România s-a întâmplat în 1999. Atunci Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul Papă din istorie care a vizitat o ţară majoritar ortodoxă. După 20 de ani, Papa Francisc păşeşte pe urmele predecesorului său şi ajunge vineri, 31 mai, într-o vizită în ţara noastră.

Vizita Suveranului Pontif va dura până duminică, 2 iunie. În ultima zi, cea de duminică, acesta va fi prezent pe Câmpia Libertăţii de la Blaj pentru ceremonia de ridicare la rangul de Fericiţi a 7 episcopi greco-catolici martiri, decedaţi în intervalul 1948 – 1956.

Printre cei aproximativ 46.000 de oameni care se preconizează că vor avea acces pe Câmpia Libertăţii se va numără şi primarul Făgăraşului.

,,Este o vizită istorică şi ai şanse poate o dată în viaţă să participi la asemenea eveniment. Duminică dimineaţa voi pleca la Blaj împreună cu soţia să asistăm la ceea ce se întâmplă pe Câmpia Libertăţii”, ne-a destăinuit primarul Gheorghe Sucaciu.

Alţi 330 de enoriaşi şi preoţi din Ţara Făgăraşului – majoritar greco-catolici, dar şi câţiva ortodocşi – vor pleca la ora 4.30 duminică dimineaţa spre Blaj, cu 3 autocare şi 50 de maşini, despre care puteţi citi AICI.

Cine sunt episcopii beatificaţi de Papa Francisc

Vasile Aftenie, episcop vicar de București, a murit în 1950 în timp ce era anchetat, fiind îngropat în ascuns de către Securitate în cimitirul Bellu.

Valeriu Traian Frențiu (episcop de Oradea), Ioan Suciu (administratorul apostolic al mitropoliei Blajului) și Tit Liviu Chinezu (episcop clandestin) au murit în închisoarea de la Sighet, între 1952-1955, fiind îngropați în cimitirul săracilor. episcopi

Eliberați în 1955 de la Sighet, cei trei episcopi greco-catolici care au supraviețuit – Hossu, Rusu și Bălan – au fost închiși în mănăstiri ortodoxe cu domiciliu obligatoriu. La mănăstirea de la Ciorogârla a murit în 1959 Ioan Bălan (episcop de Lugoj). Alexandru Rusu, episcopul greco-catolic al Maramureșului, a mai fost arestat încă o dată în 1956 și condamnat la închisoare pe viață. A murit la Gherla în 1963, la 79 de ani. Iuliu Hossu, episcopul greco-catolic de Cluj, cel care a rostit la 1 Decembrie 1918 Proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României, a fost închis în mănăstirea Căldărușani. A fost făcut în secret Cardinal de către Papa Paul VI, dar Iuliu Hossu a refuzat să părăsească România pentru a deveni cardinal fiind conștient că autoritățile nu i-ar fi permis să revină în țară. Iuliu Hossu a murit la 85 ani, la 28 mai 1970, fiind îngropat în fugă, a doua zi, la ordinul autorităților comuniste.

Partidul Comunist și Securitatea au făcut presiuni infernale asupra acestor episcopi pentru a trece la Biserica Ortodoxă Română, la conducerea căreia fusese instalat în 1948 ca patriarh Justinian Marina, un apropiat al lui Gheorghiu Dej. Niciunul dintre episcopii greco-catolici nu a cedat.

Deși ințial Papa Francisc trebuia să vină în România anul trecut, în Anul Centenarului, vizita sa a fost amânată pe anul acesta.

(Cristina Cornilă)

purolite

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.